Putin despre iluzie

                                            Multi ani am trait fara sa inteleg ca mintea mea nu e locuita de mine, ci de un razboi surd intre ceea ce mi s-a sugerat, impus, propus, decretat, din afara si ceva firav, launtric, condamnat sa traiasca intr-o lume alunecoasa pe care nu aveam cum sa o cunosc decat cu ajutorul celorlalti. Toti, acei ceilalti prinsi si ei in iluzia ca participa constient si activ la implinirea propriei lor vieti.

                                           Astazi stiu ca lumea in care traim nu e lumea noastra, ci o poveste inventata pentru noi care sa protejeze interesele Lor. Cu fiecare gest prin care ma desprind din aceasta minciuna devin tot mai singur; si truda, pasiunea ori echilibrul putinei mele vieti isi dovedesc din plin inutilitatea. Pentru ca totul a fost daruit Lor, impotriva lumii mele, impotriva gandurilor mele, impotriva destinului meu. Pentru ca asa am fost invatat sa fiu.

                                          Si asa, acum, oprit in mijlocul drumului, incerc prin liniste si simplitate sa ii opresc pe ceilalti. Pentru o clipa. Sa-si caute propria lor viata si sa-si abandoneze iluziile si stapanii. Nu pentru ei, pentru ca, probabil e prea tarziu. Dar pentru ca cei care cresc din noi sa nu mai traiasca cu aceleasi minciuni.

                                         Am aflat demult ca nimeni nu e mic. Ca fiecare poate sa aleaga si sa faca diferenta. Si ca nu e nimic mai simplu de atat...

                                       

                                         Despre blandete

                                 Inaintea tuturor virtutilor sta blandetea.

                                 Ea nu are nici aura usor rece a intelepciunii si nici egoul exagerat al iubirii de a se gandi cea mai puternica energie ziditoare din univers.

                                 Oamenii blanzi sunt invizibili; traim printre ei, ii folosim, ii strivim, iar ei continua, asemeni aerului, sa ne hraneasca, fara sa stim, cu cel mai de pret rod al existentei.







                               

                                             Despre destin

                                             Faptul ca nu putem intelege fiecare intamplare din aceasta lume, nu inseamna ca ea nu are un sens, dar nici nu ne poate obliga sa inventam cu disperare unul.

                                             Faptul ca nu il vedem pe stapanul acestei existente nu e o garantie ca nu exista, dar nici o dovada ca ar putea fi.

                                             Fiecare viata pare o intamplare libera intr-un fenomen controlat. Cine crede in destin e condamnat sa-si traiasca dreptul la putina sa libertate in inchisoarea propriei minti. Cine nu crede in destin e pedepsit sa sufere pentru greseli care nu sunt ale lui, dar care transcend uneori o granita altminteri interzisa.

                                             Viata trebuie traita simplu si deplin, si daca deasupra ei exista cineva care vegheaza, iti va darui bogatie si deplinatate, iar daca deasupra ei nu exista nimeni, iti vei lua singur bogatia si implinirea prin modul tau de a fi.



                                         

                                         

                                              Daca vrei ca lucrurile

                                    Daca vrei ca lucrurile sa lucreze pentru tine, trebuie sa le lasi pe ele sa lucreze si nu sa le fortezi tu.

                                    Agitatia noastra zilnica, dupa o paine amarata, le zgaraie doar suprafata si pielea lor se umple de cicatrici si se ingroasa devenind si mai inaccesibila.

                                    Tot sistemul nostru de valori ne impinge sa zgariem lucrurile si nu sa le imbratisam. Pentru ca cei care ne conduc doresc ca noi sa ramanem permanent la marginea adevarului si nu inauntru. Pentru ca atunci ei si-ar pierde privilegiile pe care le au asupra noastra.

                                    Si astfel ei ne invata sa dorim. Ne obliga sa dorim.

                                    Iar pentru a lasa viata sa lucreze pentru tine, pentru a-ti darui ceea ce are pregatit, trebuie sa inveti sa nu mai produci rani.

                                    Si nu poti face acest lucru decat incetand sa doresti...Si incetezi sa doresti doar atunci cand ai aflat cum inauntrul tau iti sunt gata indeplinite, dintotdeauna, toate dorintele.

                                            Limitele cunoasterii si orgoliul

                                            Fiecare din noi isi traieste viata in doua lumi diferite, oarecum complementare si insuficiente.

                                            Pe de-o parte e lumea lucrurilor pe care le cunoastem care sunt, de altminteri firave si limitate, si de cealalta parte, e imparatia  lucrurilor pe care ni le imaginam, care sunt alunecoase si nerealiste.

                                            Nu suntem vinovati pentru greselile noastre. Nu ne putem baza pe adevarul absolut, pentru ca lucrurile pe care nu le cunoastem sunt infinite si nu exista o solutie viabila de a trai asezandu-te pe ceea ce nu cunosti.

                                           Dar suntem vinovati de a purta o data cu constiinta cunoasterii noastre limitate orgoliul posesiunii si trairii  adevarului absolut.

                                           Iar vina propriu-zisa incepe din momentul in care cei din jurul nostru suporta manifestarea exterioara a acestui orgoliu.