Nu-i asa, ca in adancul tau...




                                                      Nu-i asa, ca in adancul tau, dincolo de tot ce crezi ca ai infaptuit,  sarind peste toate bucuriile, trecand peste toate rodurile, lasand ratarea departe sa-si picure singura dezamagirea, adunand laolalta totul si inecandu-te de atata prea plin, simti ca iti lipseste ceva...

                                                       Nu bani, nu  lucruri, nu iubiri, nimic din ceea ce gandesti ca exista si ti-ai dori sa ai; iti lipseste ceva care vine din alt loc, care traieste un alt timp, o altfel de viata. Iti lipseste ceva care nu-ti apartine tie, celui de aici, ci tie, celuilalt. Iti lipseste ceva care nu trece, care infrunta semnele manifestarii, dar nu trece, pe care existenta il zideste in fiecare clipa, dar nu il poate fura, pentru totdeauna, eternitatii.

                                                        Si in numele acestui lucru, noi savarsim toate relele si tot binele la care suntem condamnati intr-un destin. Fara sa stim niciodata cu adevarat, daca asa ceva exista, sau e doar o iluzie...