La varsta mea privesc lumea

                                      La varsta mea privesc lumea, doar privesc si nu mai e nimic in ea care sa ma mai ademeneasca sau sa mai conteze. Si desi simt si traiesc in acest abis, ma bucur si il traiesc. Pentru ca mai tarziu nu-mi voi mai dori nici macar sa privesc. Pentru ca mai tarziu voi fi prea batran ca sa mai las atatea lucruri noi haituite de gandurile mele inghetate undeva in antichitatea acestui destin.

                                      Stiu un milion de rosturi pentru care merita sa traiesti si alt milion pentru care nu conteaza. Daca astazi stau pe marginea drumului si-l urmaresc, nu e pentru ca eu astept ceva, ci pentru ca am fost alungat din ceva. Si nu m-a dat altcineva  afara din viata decat acest copil care se straduie sa ajunga batran, de cand l-am cunoscut si pana ma va parasi...

                                     Oare, daca am sti cata suferinta aduce cunoasterea, ne-am mai stradui atat sa inlaturam suferinta nepasatoare a ignorantei...De aceea spun: sa cresti om asa cum iarba creste fir de iarba. Fara speranta. In numele unui lucru care asa se implineste...