Iubirea de dincolo de aceasta lume
Cea mai mare, mai frumoasa, dar si mai otravitoare iluzie e legenda iubirii eterne care ne copleseste existenta. Viitorul nostru tine de victoria ei. Prezentul e doar o intarziere a iubirii…
Eu nu cred in iubire. In iubirea de parinti, de partener, de copii, de semeni, de Dumnezeu…Eu nu cred ca iubirea e una din formulele bunatatii noastre si ale fericirii noastre. Ale impacarii cu noi insine si ale implinirii unui rost.
Dimpotriva, iubirea e doar o pedeapsa a lumii duale, e numai perechea urii si nimic altceva. Iubirea e condamnarea noastra in a gasi un inlocuitor unei manifestari cu mult mai elaborate, mai discrete si mai generoase din univers.
Noi am pierdut contactul cu aceasta energie si ne-am refugiat in lumea contrastelor, o lume care ne place, ne da criterii valorice, care ofera un port ratacitoarei noastre corabii. Si faptul ca ne putem raporta la extreme ne da un sentiment de siguranta si o bucurie individuala in efortul de a merge inspre partea pe care o credem buna.
Dar, iubirea nu e antagonica urii. In lumea noastra, sovaitoare, iubirea exista si e antagonica urii. Dincolo de destinele omenesti, forta care leaga, daruie si mangaie fapturile manifestarii nu-si imparte prezenta cu niciun rau.
Raul e un fruct al dualitatii. Dualitatea e un truc al mintii care se protejeaza de necunoscut.
Daca iubesti cu iubirea acestei lumi esti impreuna si cu ura acestei lumi si bucuria ta e impreuna cu suferinta si credinta ta impreuna cu indoiala. Nimeni nu iubeste cu iubirea lumii din care a venit.
Pentru ca ii e frica sa creada intr-o putere atat de simpla, de curata, de mare…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu