Calea cailor catre sine

  

                  Calea cailor catre sine

           Exista doua cai prin care poti desavarsi Marea Iluzie:

           Prima   – sa cauti in tine, sa te desprinzi de tot ce e exterior si sa starnesti in umbrele launtrice dorinta de a deveni fapturi, de a ajunge drumuri, raspunsuri, lumini. Totul desavarsit in tacere pentru recompensa ultima a regasirii de sine.

            A doua cale –  sa pleci dupa tine, cat mai departe, acolo de unde rasare soarele, acolo unde intelepciunea pare acasa si iluminarea usor de gasit -cu pretul tuturor renuntarilor. Pentru ca indepartarea ajuta fiintei sa se vada in oglinda si nesiguranta zilei de maine devine atat de simpla si ubicua, incat dizolva intr-o zona crepusculara sorgintea tuturor fricilor, cauza nerecunoasterii corecte de sine.

           Ambele drumuri se impotmolesc in ceva foarte asemanator orgoliului, desi mult mai alunecos, mai nuantat si mai sincer.

           Iluzia ca in tine se afla o fiinta suprema e obstacolul pe care mintea umana nu-l poate nici trece, nici ocoli.

          Solutia regasirii e sa vii din afara, sa vii din putere, parasind-o, pentru intalnirea cu cel de aici. Sa devii marunt, neajutorat, muritor. Sa simti ceea ce se simte, sa vezi doar atat cat ochii pot sa vada. Sa te agati cu disperare de zile, de ore, de clipe, de ragazuri in descompunere ori durere. Sa devii om atat cat e o viata de om. Sa intelegi cat de uimitoare, de nesigura, de binecuvantata si de blestemata e ea…

        Sa cresti om asa cum iarba creste fir de iarba.