Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri

                                         Intr-o lume in care succesul se bazeaza pe viteza si competitie, am hotarat sa-mi incetinesc ritmul si sa parasesc traseul marcat al destinului.

                                         Viteza nu aduce timp fiintei, dimpotriva. Timpul se dilata cand nu il grabesti, cand cresti in ritmul lui fara zor si neinteleasa pripa.

                                         Timpul trait in viteza nu e neaparat calitate. Calitatea implica germinare, adica ingaduinta pentru scurgere, cumintenie si rabdare.

                                         Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri si, in fiecare zi, in loc sa pierd ceva din viata, castig. Adaug un plus de cumpatare clipei pe care o traiesc. Cresc spatiile interioare ale gandului, care se dezvolta in voie, las libertate simturilor si primesc belsugul libertatii lor. Descopar lucruri pe care le-a abandonat viteza, descopar lucruri pe care le-a abandonat viteza si de care aveam atata nevoie.

                                         Pe masura ce traiesc negrabindu-ma, intreaga lume in agitatia si viteza ei, imi pare ca incetineste, intr-un fel. Si toata aceasta miscare -exploziva si agatatoare- devine doar o succesiune de opriri, o insiruire de statii intre care nu merg pentru ca ma gasesc in acelasi timp in fiecare. Descopar cum timpul imi daruie spatiu atunci cand nu il grabesc, un spatiu intins pe care nicio viteza nu il poate strabate.

                                        Ciudat, dar se pare ca timpul nu aduce nici bani. Banii dobanditi astazi, calcand acceleratia, maine iti par insuficienti si te grabesti si mai mult. Si in fiecare zi, si mai multi bani iti par si mai putini si mai neindestulatori.

                                        Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri si descopar cum banii pe care ii castigam grabindu-ma ii cheltuiam pentru sporirea grabei. Astazi am tot mai putina nevoie de bani, pentru ca ritmul in care traiesc e in armonie cu existenta si nu in competitie cu ea.

                                        Traiesc…bucurandu-ma…si nu…lacomind.

                                        Si stiu, ca maine, o sa ma bucur si mai mult, pentru ca maine o sa ma grabesc usor mai putin decat azi…

Belsugul lumineaza din lucruri putine si simple

 

    Belsugul lumineaza din lucruri putine si simple

                            Indiferent cum ai ajunge sus, prin munca si disciplina ori printr-o imprejurare fericita, castigul de a fi in varf e mult mai mic decat sansa de a fi acolo unde ti-e locul. Desi, tentatia e atat de mare…

                            Dar noi suntem educati sa mergem catre culmi si nu spre acasa, sa intram in competitie pentru lucruri care nu ne definesc, sa ne risipim existenta lacomind dupa o alta care nu e a noastra.

                            Succesul nu e decat o dulce otrava. Cand nu il ai ti-l doresti, cand nu-l poti dobandi, invidiezi, cand l-ai atins, il strivesti singur, din prea multa trufie.

                           Nimeni nu iti spune ca succesul nu se masoara prin ceea ce ai dobandit, ci prin ceea ce ai dobandit din ceea ce fiinta ta a venit sa primeasca. Orice lucru in plus e doar o indepartare de acasa.

                           Acasa e locul in care nu esti seful nimanui, dar nici sclavul cuiva, unde belsugul lumineaza din lucruri putine si simple, de unde poti sa pleci in toate partile, desi nu iti mai doresti sa o faci. E locul in care toate victoriile iti par marunte,iar cei cocotati pe iluziile lor, neputinciosi si singuri.

                           Acasa e locul in care esti fericit, desi toata viata ii intorci spatele cautandu-l aiurea…

Lutul fricii

                                       

                               Lutul fricii

                        Toate dorintele poarta putin din frica ce le hraneste.

                        Vrei belsug pentru ca ti-e frica de lipsuri. Vrei dragoste pentru ca ti-e frica de singuratate. Vrei sa castigi pentru ca te infricoseaza pretul esecului. Nicio dorinta nu vine fara lanturi. Si nicio dorinta implinita nu le desface.

                        Precum atarna dorinta in lanturile fricii, tot asa, sta frica in mainile unei puteri care o modeleaza precum lutul. Si cum modeleaza cunoasterea lutul fricii, modeleaza toate trairile noastre.

                         Unele ajung in cuptorul vietii si se ard suferinte si disperari. Pentru totdeauna. Altele continua sa fie modelate, clipa de clipa, uimindu-ne si daruindu-ne o infinita si neverosimila libertate.

   

            Drumul simplu catre paradis

                                          Dorinta e singura usa prin care patrundem spre nefericire, dar si un acces usor spre iluzia implinirii.

                                         Timpul vietii noastre e doar un mic muzeu, o colectie de dorinte refuzand realitatea, diluind-o in vise proprii, asezand inaintea fiecarei clipe daruite de existenta iluzia unei alte clipe, a eului, mult mai importanta.

                                          Adevaratul paradis nu e locul in care ti se implinesc toate dorintele, pentru ca dorintele sunt inepuizabile, ele cresc din neant, dar si din prea plin, ele cresc din suferinta, dar si din bucurie, ele cresc cand le tai, cand le smulgi, cand le otravesti…

                                         Adevaratul paradis e locul fara dorinte, in care nu te poate rani nicio neimplinire, in care nu te ademeneste nicio iluzie, in care doar traiesti dorinta care te-a adus aici.

                                         Si viata simpla, in implinirea acestei dorinte, iti va aduce numai belsug si lumina, fara nicio urma de suferinta si regret.

                                         Dar nu poti sa-ti doresti o astfel de viata si sa o ai. Drumul catre ea nu e calauzit de dorinta.

                                         Te afli mergand pe el cand nici nu te astepti…

 

                 Timpul de dupa munca

                    Timpul de dupa munca se numeste viata.

                    Iar timpul de munca efectiv e un efort intru supravietuire si nu intru creatie. Aceasta e povestea simplificata a vietii fiecaruia dintre noi.

                    O viata de munca fara creatie care sta la baza societatii de astazi. Un destin crescut  dintr-o invatatura gresita si daruit slugarnic unor stapani lacomi si ipocriti. Sclavagismul modern a mutat gandul de la lanturi la spectacolul, de acum grotesc, al divertismentului. Obsesia consumului,  dar si frica de ratare in ochii celorlalti, moda ultimei tehnologii, dar si superficialitatea dusa la extrem, prin fabricile de diplome, prin renuntarea la lectura si la valoare, fudulia excesiva si automutilarea spirituala sunt doar cateva cai pe care le-am deschis aventurandu-ne spre nicaieri. Pentru ca viata noastra, asa cum e ea azi, nu duce nicaieri.

                    Timpul de dupa munca se numeste viata. Pentru toti sclavii din aceasta lume, timpul de dupa munca se numeste viata. E un timp limitat si obscur, incarcat de oboseala, de teama, de ingrijorare, de circ, de ignoranta…

                    Timpul de dupa munca este premiul muncii, premiul cel mare al iluziei ca ai ales drumul corect. Ca ti-ai castigat onest  dreptul la viata. Ca ai infaptuit lucruri care trebuiau infaptuite, si fara tine, in istoria lumii ar fi fost un dureros si imens gol.

                    Dreptul la viata nu mi-l da statul,vecinul sau seful. Nici macar parintii. Si faptul ca am venit aici nu ma obliga sa-mi castig existenta. Nu ma obliga sa fiu sclavul unor structuri hranite din ignoranta si lacomie si autoproclamate stapani peste destinul meu.

                    Noi suntem  pruncii vietii fara de  limite din univers. Nu trebuie sa ne castigam existenta, pentru ca ea ne-a fost deja daruita. Trebuie sa ne traim existenta si nimic altceva, si nimic mai mult. Lupta e doar un concept introdus de mintea omului in judecarea naturii. Gazda se lupta cu parazitul… prada cu pradatorul… mutatia cu structura normala. Leul nu se lupta cu antilopa gnu. El isi traieste propria lui viata. Antilopa nu se lupta pentru viata sa. Ea doar si-o traieste.

                   Atunci cand traiesti cu adevarat nu exista victorii sau infrangeri, nu exista pierderi sau castiguri, nu exista pedepse sau recompense. Exista doar viata. Care continua si se schimba la infinit.

                  Pentru noi, timpul de dupa munca se numeste viata. Ceva fals, detasat de esenta, damnat la diluare.

                  Timpul muncii noastre, timpul vietii noastre reale e folosit de altcineva. De o forta care se hraneste cu destine daruindu-le amagirea autodeterminarii.

                  Si aceasta forta nu este autoritatea, oricare ar fi ea dintr-un stat, nu e seful tau, nu e primarul, nu e ministrul. Aceasta forta e orgoliul.

                 Orgoliul de a nu recunoaste ca esti pe un drum gresit.

                 Orgoliul de a nu-ti  recunoaste ignoranta.

                 Orgoliul care iti sprijina iluzia ca tu traiesti la locul tau de munca.

                Aceasta e povestea simplificata a mortii fiecaruia dintre noi. Povestile despre viata se traiesc pur si simplu. Ele nu apar in cuvinte.