Genele reactioneaza vietii

                          Prima viziune stiintifica pe care am avut-o asupra genelor a fost aceea ca ele ne controleaza viata, codand, detinand informatia necesara pentru producerea de proteine vitale functionarii organismului.

                         Apoi am descoperit ca aceleasi gene se comporta diferit in functie de mediul inconjurator si ca activitatea lor poate fi influentata in mod radical de catre factori externi. Cum gena reactioneaza vietii inseamna ca noi trebuie sa aducem in fata genei acel "ceva" care sa o determine sa produca raspunsul pe care il dorim.
 
                        Desigur, mai e mult de mers pana a ne putea controla, in intregime, propria genetica. Dar comportamentul genelor de a iesi in intampinarea vietii, ne obliga pe noi de a fi mai constienti de "viata" pe care o oferim acestor structuri, pentru ca fiecare gand pe care il gandim si fiecare cuvant pe care il rostim inseamna campuri morfogenetice, reactii fizico-chimice, dimensiuni energetice, bioenergetice si electromagnetice, care influenteaza functia genetica.

                           Fiecare privire pe care o indreptam intr-o anumita directie, impreuna cu informatia culeasa de acolo,  cu asimilarea ei in subconstient, cu interpretarea ei cerebrala, inseamna, in acelasi timp, mediu de viata pentru gene, mediu din care ele culeg raspunsurile pentru a reactiona intr-un anumit fel.

                      Si aceasta reactie este fructul care ne face viata mai dulce sau mai amara...




                       

                              Exista  o poveste

                              Exista  o poveste adevarata si o poveste pe care mass-media o serveste opiniei publice. Cum pentru un om obisnuit e aproape imposibil sa aiba acces direct la izvorul povestii, viata lui reala tine de un amestec intre ceea ce afla de la altii si ceea ce crede el ca e adevar in ceea ce primeste de la ei.

                             Acest amestec este sursa disputelor dintre noi, e cauza rupturilor, a certurilor, temeiul irosirii vietii intr-un fel sau altul...Acest amestec e adevarul nostru pentru totdeauna, al nostru, al celor care nu avem curajul sa mergem dupa adevar pe calea adevarului si nu a povestii.

                             Dar, undeva, dincolo de bibliotecile pline de carti sfinte si carti masluite, de jurnale si reviste de toate felurile, de canale de radio si televiziune, de profeti de cartier si formatori de opinie, de regi, presedinti si guverne, undeva printre marile si micile legende ale umanitatii se strecoara decent si natural, naratiunea infinita a realitatii si adevarului.

                           E suficient sa versi cocteilul edulcorat pe care l-ai baut pana acum si sa incepi sa traiesti, nu din nou, ci pentru prima data.

                             

                                        Pe masura ce creste dependenta

                                        Pe masura ce creste dependenta noastra de tehnologie si in special de tehnologia comunicarii, scade dependenta fata de fiinta launtrica. Desfacandu-ne legatura cu adancul ne lasam purtati intr-o deriva permanenta, usoara, superficiala si absurda.
                                        Dar si placuta. E atat de simplu sa suni pe cineva pe mobil si sa te minti ca ai o legatura cu el...E atat de simplu sa te plimbi pe internet si sa te crezi ancorat in cunoastere...Sa faci o fotografie digitala si sa crezi ca ai surprins pentru totdeauna lumea...Sa faci un RMN si sa te iluzionezi ca ai descoperit boala.
                                       Tehnologia e necesara si inevitabila, iar cei care o controleaza ii cunosc foarte bine efectele: ca si un drog, creeaza dependenta, tot ca si un drog, ne epuizeaza resursele financiare si tot ca un drog, nascoceste o lume imaginara, mai puternica decat cea reala, distrugandu-ne identitatea.
                                      Si contiunui sa cred ca orice castig indiferent cat ar fi el de mare, in afara, niciodata nu va putea egala chiar si cea mai mica evolutie dinauntru.
                                     

                            Lumea in care traim 



                            Lumea in care traim e nesigura, iar aceasta nesiguranta perpetuata zi dupa zi, an dupa  an, construieste in noi un mecanism care ne ajuta sa rezistam acestui stres coplesitor.

                            Dar acest mecanism nu e ieftin, el foloseste cea mai mare parte din resursele noastre pentru a ne proteja de brutalitatea, viteza si incertitudinea lumii exterioare. Consumandu-ne energia pentru a ridica ziduri de protectie, nu ne mai raman resurse pentru a creste, pentru a ne dezvolta...

                            Astfel, indepartati tot mai mult de izvorul creatiei interioare, ramanem izolati la acelasi nivel al cunoasterii, la acelasi nivel al puterii, putere  inghitita de efortul de a ne proteja.

                            Desi perversa si epuizanta  aceasta inchisoare ciclica nu se opreste aici. Ea va consuma curand, in intregime, si resursele necesare apararii fiintei, lasandu-ne goi, infirmi si neputinciosi in fata unor energii despre care nu avem niciun fel de cunoastere.

                             Solutia ar fi sa evitam stresul fulminant al vietii moderne, limitand epuizarea aiurea a fiintei, concomitent cu mobilizarea mecanismelor intime necesare evolutiei si creatiei.











                         

                                                 
 
                                                 Sexualitatea




                                                 Sexualitatea este un subiect alunecos. Si este asa pentru ca traim intr-o societate care a transformat o functie fiziologica naturala si normala  intr-o actiune blamabila si compromitatoare. Pentru ca in aceasta societate, mecanismul puterii, statul, impreuna cu o alta autoritate artificiala- autoritatea religioasa- au pus monopol pe un lucru care nu le apartine si care ne defineste ca organisme biologice si fiinte cosmice.

                                                Actul firesc si fundamental al imperecherii a devenit controlat de biserica un motiv de pedeapsa, timiditate, opresiune, pacat. Ne educam copiii in aceeasi dimensiune trista a unei vinovatii fundamentale care insoteste sexul.

                                                Oprimand o functie naturala, controland-o artificial, atribuindu-i alte valori si semnificatii lasam deschisa o nisa afectiunilor fizice si psihice. Mai mult decat atat, aceasta afectiune nu e doar a mea, e a fiecaruia dintre noi, pentru ca toti suntem obligati sa invatam acelasi comportament contrafacut legat de sex.

                                                Iar la nivelul intregii umanitati, acesta afectiune capata dimensiunea fricii, a neadaptarii, a acceptarii cu usurinta a statutului de sclavi, de vinovati, de  masa de manevra timorata si usor de intimidat.