Totul este pustiu


.                           Totul este pustiu...

                           Anii trecuti, clipa aceasta, toate iluziile care par sa aiba un rost.
                           Totul este pustiu pentru ca e umplut cu nisip si nu cu piatra, cu indeletniciri frivole si amagiri mercantile. Chiar si atunci cand te opresti din agitatia zilnica si descoperi pustiul nu se schimba nimic. Nu poti sa pui ceva in loc. Altceva. Nu ai de unde sa iei altceva. Pentru ca nu ai lasat sa creasca in tine un astfel de loc.

                           Iar daca, totusi, ai avut sansa sa te ingrijesti de el, vei descoperi un pustiu si mai infricosator, acela al adancimilor, al transcendentului, al legaturilor dinauntru, din cel mai ascuns inauntru.

                            Nu exista o poarta in acest zid, pentru ca nu exista nici macar un zid. Omul... e inca atat de fragil, ca existenta nu a intemeiat pentru el decat pustiul dar numit in mai multe feluri, totul sa ii para infinit, variat si profund. Ca sa-l fereasca de povara adevaratului plin i-a dat iluzia plinului. Ca sa-l fereasca de durerea adevaratului pustiu, i-a dat iluzia pustiului.

                          De aceea inca ma socotesc norocos bantuind in destinul meu crepuscular si marunt, haituit de maruntisuri existentiale. Parca nici nu ma mai doare acest pustiu, stiind ca e doar o iluzie si ca adevarata intindere fara niciun fel de hotar si masura inca nu e accesibila constiintei mele.

                         Si, intre aceste intelesuri  imi vad de desertaciunea vietii mele zilnice fara sa ma opresc din a cauta si fara a cauta.