luni, 9 septembrie 2013

Cea mai buna dintre lumile posibile

  


                            Cea mai buna dintre lumile posibile






                                  Inca de la nastere societatea in care venim are un scop precis; sa ne invete sa fim prizonieri. 

                                  Parintii, profesorii, preotii, formatorii…toti ne ajuta cu lanturile lor. E povara pe care si ei au primit-o si ne-o dau ca pe un dar. Ei sunt prea batrani pentru libertate, noi, prea tineri.

                                 Chiar si cartile, stiintele, artele, progresul tehnologic, toate vin si ne ofera chei pentru lacate care nu exista.

                                 Pentru ca lantul in care am crescut e prin el insusi fara capete si ne-a educat sa gandim prizonieratul ca cea mai buna dintre lumile posibile.

                                 Ceilalti, cei liberi, sunt doar ratati.



duminică, 8 septembrie 2013

Culoarea destinului

                   
                                  Culoarea destinului 



                                  Nu o sa stim niciodata…daca am venit aici pentru a putea alege sau am venit aici pentru ca deja am ales.

                                 Viata noastra e doar o punte de trecere intre aceste iluzii. Cine crede in liberul arbitru traieste toata suferinta pe care o aduce diferenta dintre alegere si rezultat. Cine crede in destin traieste cu disperarea de a sti ca a ales in zadar.

                                 Dar acestea sunt suferinte mici, crescute dintr-o iluzie sau alta.

                                 Cel mai greu e sa nu traiesti, sa stai suspendat intre iluzii, intr-o nepamanteasca veghe, incercand sa intelegi, sa gasesti, sa astepti…

                                 Incercand sa alegi altceva…dintr-o urna in care toate bilele au aceeasi culoare.




vineri, 23 august 2013

Sufletul omului paseste pe lama a doua suferinte:



             Sufletul omului paseste pe lama a doua suferinte:



              Cea la care ajunge pentru ca a gresit profund si iremediabil, din lacomie, ignoranta ori rautate. E o durere plina de remuscari si regrete, dar dreapta si, oarecum, vindecabila.

              Cealalta durere o intalneste infaptuind binele, urmandu-si corect calea si rostul, fara minciuna, fara ipocrizie, fara viclesug. Pentru ea nu exista explicatii sau pansament.

               Nici ratiunea, nici iubirea si nici intelepciunea nu sunt pregatite sa o infrunte.

               De aceea, nici nu poti ajunge la fericire pe aceste cai.

               Dar poti sa le strabati ca sa afli cat esti de departe.





duminică, 11 august 2013

Calea celor trei iluzii


                                Calea celor trei iluzii




                Sunt trei lucruri greu de facut in viata:


                Primul lucru este sa afli iluziile care iti conduc destinul.


                Apoi, dupa ce le-ai aflat. sa gasesti o cale de a evada de sub puterea lor.


                Si, in final, indepartat de toate iluziile, sa poti trai cu amagirea ca aceasta e calea cea buna.






Impacarea cu razboiul nu e pace


                                  Impacarea cu razboiul nu e pace



                     Fiecare suflet poarta in adancul sau un razboi.

                     Cand se intalnesc doua suflete singuratice, nu are loc o impreunatate, ci o intalnire a doua razboaie.

                     Si fiecare vede in razboiul celuilalt jumatatea lipsa din destinul sau. Si fiecare se bucura ca si-a gasit implinirea. Ca cineva il intelege.

                     Pana ziua in care suferinta va lovi din nou.

                     Pentru ca doua sabii, chiar si incrucisate, care nu taie si nu strapung, continua sa aiba lamele taioase si varfurile ascutite.






marți, 6 august 2013

Despre graba si sclavie




                                            Despre graba si sclavie




                 Ne grabim pentru ca locul nostru nu ne este suficient, pentru ca aici, unde suntem, nu ne-am gasit nici linistea, nici implinirea, nici libertatea.

                 Si cei din jurul nostru se grabesc si ei, si se invartesc si ei, ametiti si zapaciti de aceeasi iluzie, rasucindu-se inauntru  impreuna cu neimplinirea si neimpacarea noastra.

                 …Intr-o lume in care porunca si invatatura suprema este sa te grabesti, singura sursa viabila, de succes, de satisfactie, de prosperitate.

                Dar nimeni nu ne spune cum aceasta goana absurda ne indeparteaza de noi si nu ne apropie de nimic si pe masura ce ne indepartam disperarea de a ne regasi se amplifica…si ne grabim si mai mult…si ne instrainam si mai mult…Pana cand fiinta noastra se dilueaza ireversibil.

               Si atunci, devenim vocea de lauda, pilduitorul si zidul de protectie al tuturor celor care ne-au distrus identitatea.




luni, 5 august 2013

Umbra unei lumini interioare




                                Umbra unei lumini interioare





              Viata noastra, aici, e doar umbra unei lumini interioare.


              Noi vedem umbra si, imaginandu-ne ca acesta e rodul, ne risipim destinul, lucrand pentru ea.


              Dar, sensul vietii e sa devenim noi insine lumina.






sâmbătă, 3 august 2013

Cunoasterea – la care nu am fost atenti





                                         Cunoasterea – la care nu am fost atenti




                                Singurele limite pe care le avem de depasit sunt cele pe care ni le pune propria noastra minte, dominata de iluzia invataturilor prin care a trecut.

                                Urmele acestor invataturi sunt dovada unei libertati pe care nu am dobandit-o, parasind o libertate de care nu aveam stiinta.

                                Urmele acestor invataturi ne aseaza in fata hotare. Traim prizonieri in ceea ce credem ca stim, lipsindu-ne de toata cunoasterea pe care am pierdut-o.  

                                Si din aceasta cunoastere, la care nu am fost, candva, atenti, se ridica limitele si disperarile noastre.




vineri, 2 august 2013

Recunoasterea adevarului




                                                Recunoasterea adevarului





                   Fiintele pe care le intalnim nu ne sunt straine, ci sunt egale partii din noi pe care o recunoastem in ele.

                   Universul nostru comun nu e decat un univers al fiecaruia, in care intelegem intamplarile, fenomenele si lucrurile doar in masura in care se suprapun fiintei noastre. Tot ce nu se suprapune e necredibil, ostil sau absurd. Partile in rezonanta ne dau iluzia ca putem accede la adevar. Iar adevarul ne da iluzia ca partile care nu se leaga au totusi un sens.

                  Si desi, traim intr-o lume in care nu ne vedem decat pe noi insine, nimeni nu e absolut singur, nimeni nu are viata personala.

                  Ceva tainic si transcedental locuieste  in fiecare, dar dincolo de orizontul pe care il putem distruge.

                  Si intelege…din pacate.




duminică, 28 iulie 2013

Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre


                           
  
          Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre





           Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre.

           Cea care da spre trecut este sparta si el incearca inversunat sa aduca impreuna cioburile lipsa si sa netezeasca fisurile, dar chiar si daca reuseste sa intregeasca geamul, acesta ramane incetosat, tulbure, crepuscular…Toate fapturile pe care le intalneste nu sunt decat umbrele fapturilor pe care a crezut ca le-a intalnit.

           Dar si fereastra care da spre viitor e sparta, desi nu are propriile ei sparturi. Cioburile ameninta, taie si sclipesc, dar nu vin dintr-un vreme care va urma, ci se continua din timpuri care au fost. Toate fapturile pe care le va intampina sunt, oare, altceva, decat amprente ale fapturilor pe care le-a intalnit si ar vrea sa le reintalneasca…?

           Sufletul trebuie sa invete sa priveasca in toate directiile la fel. Doar atunci isi va gasi pacea, cand va strabate o distanta reala si nu una imaginata.

           Dar, un suflet care invata si cunoaste, mai e oare suflet, sau doar o prelungire a ratiunii dusa pana la absurd…?

           Nu e nevoie sa disperi, trebuie doar sa intelegi:

           Desi, priveste intotdeauna prin doua ferestre, sufletul nu stie ca se uita, doar, la un zid.




sâmbătă, 27 iulie 2013

Arta comparatiei

                     

               Arta comparatiei




                   Cauza suferintei noastre e comparatia.

                   Comparatia dintre boala si sanatate, dintre tinerete si senectute, dintre clipele fericite si necazurile prezente, dintre imbratisare si despartire…

                   Daca am trai doar clipa prezenta fara sa o legam de nimic, nu am suferi, pentru ca nu am avea alte repere. In iscusinta de a face legaturi sta tot destinul nostru.

                  Noi legam si comparam si acest lucru ne aduce cunoastere, dar si suferinta.

                  Secretul fericirii sta in legatura simpla care se aseaza nod acolo unde existenta i-a lasat destin, fara sa aiba nici cea mai mica indoiala ca are tot ce ar putea primi.

                  Si doar in navodul faurit din aceste legaturi simple, doar in ochiurile lui, se prind fructele manifestarii care hranesc sufletele.

                  Cine se hraneste cu alte fructe, traieste o alta viata. Si nu a lui.

                   Si aceasta e o sursa inepuizabila de durere.


joi, 25 iulie 2013

Privirea si singuratatea

                  

                                     Privirea si singuratatea  


  


                Modul nostru de a privi lucrurile ne lasa singuri. Mii de ochi care privesc acelasi fragment din lume, inteleg mii de fragmente diferite.

                Nici macar lumea materiala nu e stabila si axiologica atunci cand intalneste gandul nostru. Cel mai banal obiect taie propriile lui rani in fiecare suflet.

                Samanta singuratatii sta in privirea noastra. Orgoliul e doar ploaia care o ingrijeste.





Suferinta dintre ceea ce crezi si ceea ce stii




                  Suferinta dintre ceea ce crezi si ceea ce stii




                 Ceea ce crezi tu despre tine te face sa suferi.

                 Pentru ca tu asezi lucrurile cu masura dorintelor tale, dar masura exacta a lucrurilor e alta. Diferenta o regasesti in lacrimile care ti se scurg pe obraji.


                  Ceea ce stii tu despre tine te face sa te schimbi si sa suferi.

                  Cand tu te descoperi asa cum esti, descoperi nu doar o lista cu lucruri moarte, esuate intr-un proiect, izolate intr-o porunca, ci mai curand gasesti nevoia de a le afla rezolvarea. Dar calea spre rezolvare te face sa suferi, pentru ca nu ai stiinta acestei cai, ci doar credinta in ea.


                 Prin urmare ceea ce stii nu difera de ceea ce crezi, prin lipsa suferintei, ci prin folosirea ei cu chibzuinta spre un demers cu, mai mult, sens.






miercuri, 24 iulie 2013

Gandul indreptat spre bine

 


                                     Gandul indreptat spre bine





                           Nu exista inactiune. Chiar si atunci cand nu faci nimic, in spatele tau se schimba ceva.

                           De aceea nu e suficient sa nu faci rau, ci e obligatoriu, macar, sa gandesti binele, sa-l vizualizezi, sa ocupi locul din lume cu el.

                           Nu poti evita sa distrugi, nedistrugand in afara. Sursa tuturor razboaielor sta in neputinta gandului de a rezista tentatiei unei amagiri.

                           Iar pentru oamenii, care se cred, buni, amagirea e tocmai aparenta neinfaptuirii raului.




                

luni, 22 iulie 2013

Calea ranilor prin destin




                               Calea ranilor prin destin
  




                    Nimic nu e mai uimitor, mai frumos, mai absurd si mai grotesc decat viata…

                   Oamenii pe care trebuia sa-i iubesc i-am lasat sa rataceasca singuri in gandul lor bun pentru mine, iar cei care s-au dovedit a nu-mi fi aproape i-am purtat in suflet si pe brate.

                   Am primit de la cei sinceri care-mi daruiau putinul, dar totul, ca sa-l ofer celor ipocriti care-si ascundeau interesele, intrigile si lacomia.

                   Am lasat timpul meu sa lucreze pentru cei sireti, iar pe cei care imi ofereau fiecare clipa din destinul lor, i-am uitat fara multumire, fara recunostinta, fara recompensa.

                   Astazi sunt doar locul de intalnire a doua rani: ranile pe care le-am facut, neinfaptuind nimic pentru cei care meritau si ranile pe care mi le-au lasat cei carora le-am daruit, in zadar, viata.

                   Sunt doar locul de intalnire a doua rani.

                   Nu sunt un suflet, ci doar un loc. In locul sufletului meu e doar aceasta intindere de disperari personale impreunata cu disperarile personale ale celorlalti, mintiti si ei de viata, inselati si ei de credinta, amagiti si indepartati de rost.

                    Sunt locul pe deasupra caruia zboara ceva mai frumos, mai sincer, mai simplu, mai demn.

                   Si, pentru acest ceva anume de deasupra, ma bucur – fara sa ridic privirea. De teama sa nu ranesc, din nou.




                  

duminică, 21 iulie 2013

Despre incuietori




                                    Despre incuietori





                   Nu ai de unde sa stii daca in spatele omului pe care crezi ca-l cunosti, se afla o cheie sau un lacat.

                    Puteti trai ani impreuna si nimic sa nu para schimbat. Pana in ziua in care el devine ceea ce e.

                    Daca e cheie, se va ascunde incercand sa deschida toate incuietorile. Si deschizand si rascolind si cautand te va rani.

                    Daca e lacat, va sfarsi inchizand toate portitele. Si cu fiecare zavor tras, te vei simti si mai indepartat si mai suferind.

                    Dar, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa accepti ca ceea ce esti tu, cheie sau lacat, va intalni ceea ce e el. Si nimic nu va mai fi la fel.

                    Doua chei vor rataci alaturi deschizand fara sa pastreze. Doua lacate vor fereca impreuna fara sa le trebuiasca.

                    Dar nici lacatul si cheia nu sunt perechea potrivita, pentru ca atunci cand se va rasuci in incuietoare, cheia va deveni inutila iar lacatul de prisos.

                     Lumea in care traim e un cimitir de lacate desfacute si chei abandonate, asteptand fiecare ceva de ferecat sau de desferecat, asteptand jumatatea  care sa-l implineasca.

                       Dar jumatatea aceasta nu va veni niciodata din afara, pana nu o vei gasi in tine insuti.






Constiinta, diferenta dintre fericire si nefericire

   
                        Constiinta, diferenta dintre fericire si nefericire





                   Constiinta e primul lucru pe care il abandonam, dar singurul de care avem nevoie.

                   Stiinta, tehnologia, cunoasterea, in lipsa constiintei, nu ofera un viitor, ci un loc sigur pentru repetarea istoriei.

                   Credintele religioase, spiritualitatea de orice fel, asezate intr-o constiinta amagita, ne ascund adevarata lumina torturandu-ne ieftin cu pedepse inchizitorii.

                   Diferentele dintre noi, sporite cu premeditare de cineva care ne vrea neuniti, cresc tocmai dintr-o constiinta diluata. Asemanarile care ne condamna la un comunism absurd, in care contam ca si numere si nu fiinte, vin din aceeasi despartire de constiinta.

                   Toate conflictele lumii, dintre barbat si femeie, dintre copil si parinti, dintre subordonat si sef, dintre o natiune si alta, dintre oricare lucruri care nu intra in rezonanta, toate conflictele lumii sunt creatia constiintei pacalite de o iluzie.

                   Identificarea iluziei e cea mai grea sarcina din viata unui om.

                   Ea face diferenta dintre fericire si nefericire.