duminică, 21 aprilie 2013

O intelepciune unica asupra vietii



              




                     O intelepciune unica asupra vietii







                              Lumea in care traiesc eu e diferita de lumea in care traiesti tu.  Si lumea in care traim impreuna e un amestec de povesti diferite care vor sa-si autentifice fiecare doar propria legenda.

                             Doar putine lucruri se dovedesc a fi pentru toti cam aceleasi.  Si abia dupa ce isi epuizeaza timpul petrecut aici, oamenii tind sa dobandeasca o intelepciune unica asupra intamplarii lor:  ca viata e scurta si trebuie traita facand ceea ce iti place, ca sanatatea e pretuita doar dupa ce e distrusa, ca sunt mai numeroase grijile decat bucuria si ceea ce cumpara banii poate sa-ti aduca satisfactie, dar nu pace.

                             Lumea in care imi duc eu razboiul e aceeasi cu lumea in care iti duci tu razboiul. Insa fiecare din noi vrea sa fie invingator. Aceasta dorinta desparte lucrurile si le risipeste in neant.

                            Intelepciunea de la final de viata poate doar sa dilueze dorinta. Lucrurile deja risipite s-au indepartat dincolo de destinul nostru, energii incarcate de suferinta,  ratacind aiurea in univers sau poate in cautarea unui cimitir al infrangerilor existentiale, un muzeu al avortonilor manifestarii, un ocean singur si trist separandu-se din apele oceanului…










joi, 18 aprilie 2013

Apa si sclavia moderna





                                                     Apa si sclavia moderna






                     Apa  este sursa vietii in lumea pe care o cunoastem. Am putea spune ca e partea vizibila a acestei surse si in fiecare picatura de apa se afla forte care randuiesc intr-un chip nevazut intamplarile acestei existente.

                     Intr-o zi o sa aflam ca apa e mai mult decat  sistemul circulator al organismului planetar si insasi ea e o fiinta vie. Si nu noi, oamenii, animalele  si plantele suntem cei alcatuiti in proportii atat de mari de apa, ci noi locuim in interiorul ei, aparent liberi si numim organism individualitatea fiecaruia, neintelegand dimensiunea reala a fiintei  - care nu este egalul izolarii, ci al legaturii.

                      Fara sa banuiasca, cine cumpara apa, cumpara lanturi. Cine cumpara apa distruge energii, striveste ordini, incetineste evolutia, se daruieste bolii...Apa este forma pe care existenta a ales-o sa se manifeste intr-un mod sublim, care a facut posibila constiinta si uimirea de sine a universului.

                      Cumparand apa, la pet sau pe conducta, minerala, vindecatoare sau la piscina cumparam lanturi suplimentare destinului nostru. Apa este libera si curata. Omul a mercantilizat-o si murdarit-o. Apa este fiinta in care noi ne nastem, murim si sfarsim si in functie de relatiile noastre cu feluritele tipuri de apa, traim bolnavi sau sanatosi, disperati sau fericiti, in razboi sau in pace.

                       Cine cumpara apa ii spune existentei ca nu are nevoie de ea, ca sunt suficiente cateva monezi si isi cumpara un talc in univers, ca el detine puterea asupra puterii care il apara.

                       Cine cumpara astazi apa, maine va cumpara aer. Se aseaza in banca lui cuminte de sclav si face pe plac stapanilor. Si nici nu banuieste cata dezordine si suferinta se intoarce impotriva lui dinauntrul fortei pe care nu o respecta.


                     Pare absurd, complicat, neverosimil ceea ce am spus. Dar incercati o luna de zile sa nu cumparati absolut de loc apa si sa nu folositi apa cumparata (apa de la chiuveta, baie, etc). Folositi numai apa de izvor, rau, lac... Veti fi uimit sa aflati cat de putine lucruri importante ati pretuit pana acum in viata...







marți, 16 aprilie 2013








                                  Tristetea asa cum e ea






                               Tristetea nu e o stare care vine de undeva din neant si pleaca in acelasi neant, jucandu-se cu destinul tau la pura intamplare ori pandind un moment potrivit.

                              Cu adevarata tristete te intalnesti rar , asa cum intalnesti un prieten vechi, te imbratisezi, ii adulmeci parfumul, ii oferi adapost inauntrul sufletului, apoi  treptat  tot sufletul… si tu te retragi undeva la marginea intamplarii tale, lasand lucrurile sa se petreaca in orice directie, fara sa te mai doara.

                              Pentru ca adevarata tristete nu doare. Dor durerile pe care le simti, dar tu, acum, nu mai locuiesti in destinul tau…Esti ancorat intr-un ocean care nu are tarmuri, ci numai ape si e la fel de absurd sa navighezi sau sa stai.

                              Si cand stii acest lucru parca devine goala de virtute oricare alta cunoastere.









luni, 8 aprilie 2013


     



                         Umbra materiei din care se fac visele





                       Anii pe care i-am trait au lasat in substanta iubirii o urma care refuza sa se intareasca si sa moara. Mai mult chiar, ea continua sa creasca cu fiecare nou fior si fiecare atingere a sublimului in marunta mea viata.

                       Dar nu e o crestere a impacarii mele in aceasta lume, ci mai curand o revarsare a impacarii lumii peste secunda mea.

                       Amintirea iubirii ce ramane prezenta si ispitita de viitor nu-mi apartine. Urma vie care tagaduie epuizarea si ultimei mele emotii e doar amprenta puterii care ma tine in brate.

                       Ca eu imi privesc propriile mele maini si ma mint ca sunt ale mele e aproape firesc. Tine de o eroare in recunoasterea identitatii. Dar de ce continui sa ma mint in privinta bratelor ce ma cuprind si care sunt evident ale unei fiinte care atinge fara piele si al carei dans nu am fost niciodata suficient de inspirat sa-l inteleg.

                       Si cred ca nimeni nu-l intelege, altminteri s-ar epuiza, iute, toata suferinta din aceasta lume.  Si existenta, nu stiu de ce, are nevoie de aceasta suferinta.

                       Altminteri ar opri-o.










vineri, 5 aprilie 2013


  




                                         Cei din adancul acestui destin






                                          Din inaltul cer, coborand aicea intre noi, in noi, in locul nostru, un fel de ingeri crepusculari, care nici nu ne inlocuiesc complet, nici nu ne apara de vreo frica anume, nici nu se pregatesc sa ne ofere ceva si a caror sensibila, blanda si transcedentala prezenta abia, daca uneori, o simtim.

                                          Astfel ne petreceum viata. Incercand sa deslusim sensuri care nu sunt pentru noi, semne care nu spun fiintei noastre nimic, randuri dintr-o epistola destinata unei forme care ne depaseste, sursa de lacrimi pentru alti ochi dinauntrul nostru despre care doar banuiala avem si foarte rar, revelatie.

                                           Nu e usor sa abandonezi totul, sa uiti ca existi, ca ceva cu mult deasupra puterii tale  leaga in destinul tau simple noduri din destinul lui si al carui legamant in existenta iti da tie tot ce ai nevoie ca sa nu simti suferinta, ci doar mangaierea bucuriei eterne.

                                           Ca nu poti sa fii in afara alegerilor asta e hotararea lui. Ca preferi sa plangi in loc sa razi  - e doar alegerea ta.













                                         

joi, 4 aprilie 2013









                                            Puntea dintre suflet si privire
                                                                             



                                  Cum atinge privirea noastra orizonturi imposibil de strabatut  tot asa si neantul existentei atinge sufletul fiecaruia, dar fara sa-l doboare.

                                  Si in timp ce privirea se imbata cu spectacolul desfasurat de dincolo de cunoastere, sufletul gazduieste razboiul dintre miracolul fiintarii si despartirea de miracol.

                                  Pana in ziua in care sufletul va reusi sa se indeparteze de razboi…

                                  Si privirea sa se desparta de ochi…














miercuri, 3 aprilie 2013

Unde sunt eu ca roman si ca om?



                                



                             Unde sunt eu ca roman si ca om?






                          Ca roman, crescut intr-un dublu nationalism, cel impus de regimul Ceausescu si cel dovedit launtric in firea oricarui om care are o mama si un tata fauritori de destin intre aceste hotare, ca roman, simt pulberea istoriei cum ramane pentru noi singurul material de sculptura, piatra, marmura noastra.

                          Nu am fost doar vanduti la o masa rotunda a secretelor, dar am fost transati aproape fizic pe tejgheaua unei macelarii cu nume unional si care asemeni oricarei macelarii din lume, nu produce decat mezeluri apetisante, dar otravitoare, pentru gusa gurmanda a stapanilor nostri.

                          Ca drumul acesta a fost premeditat nu mai e niciun secret, de la confuzia creata intre inventatul rrom si milenarul roman, la spolierea resurselor naturale, la distrugerea integrala a identitatii nationale, a industriei, a invatamantului si educatiei, transformarea in sclavi emigranti a unui popor statornic si neagresiv, ruperea tarii in regiuni nefundamentate istoric, ca piatra de hotar pentru sfarsitul nostru pentru totdeauna.

                         Toata suferinta acestui popor de-a lungul istoriei pentru a-si proteja viitorul a fost in zadar. Pentru ca viitorul a fost vandut ieftin chiar de proprii sai prunci:  lacomi, ipocriti, fricosi, neverticali.

                          Ca orice roman, am rude si prieteni care au plecat in afara, oameni buni, care ne-ar fi fost de nadejde aici.  Si toti acestia daca s-ar intoarce in tara, patru- cinci milioane de vieti, ne-am recastiga Romania si demnitatea. Dar ei nu se vor intoarce. Niciodata.

                          Pentru ca vizionarii acestei lumi spun ca planeta trebuia sa aiba un singur popor, cu o singura limba si vremea natiunilor trebuie sa dispara.  Si asa, utopic si distant e frumos acest edenic pamant. Si toti nationalistii sunt anacronici.

                         Nu trebuie sa fii nationalist si nici nostalgic ca sa simti ca ceva putred si nenatural se intampla in destinul nostru.. Nu trebuie sa fii randuitor secret al noi ordini ca sa-ti doresti o planeta cu lumina si belsug in sufletul fiecarui om. Desi ma indoiesc de dimensiunea binelui facut cu forta.

                         Ca roman, ca am pierdut acest razboi e o certitudine.

                         Ca om, crescut intr-o matrice unica si fundamentala,  aceea a lucrurilor care conteaza,  simt aceeasi pulbere a istoriei, personala de aceasta data, cum devine tot mai abundenta, mai sufocanta, aproape simbionta.

                         Dar nu o sa pun propria ratare in vina schimbarilor secreto-maligne din structura societatii, desi si acest lucru s-a dorit;  sa devenim cu totii bastarzi, renegati, condamnati de fiinta launtrica pentru esec. Mult mai usor de manevrat si supus.

                         Ca om, va marturisesc ca ratarea proprie tine de legamantul meu cu un anumit tip de lucruri si nu e urmarea unei neadaptari la prezent. Tine de o anumita cumintenie as spune, daca nu ar parea o lauda si care se dovedeste a fi in jocul istoriei doar colb.

                         Si stiu ca asemeni mie suntem foarte multi. Dar, ma gandesc ca am pierdut doar o clipa a existentei si lucrurile care trebuie sa se intample isi vor redobandi locul. Cu altii asemenea noua, dar mai pregatiti, mai buni.

                         Nu vad cum am putea pierde… De o parte e existenta cu uriasa ei generozitate, de cealalta parte e lacomia bolnava a catorva dintre fapturile ei.

                          In fata acestei forte, nici ei, stapanii lumii noastre pamantesti, care-si permit belsugul secretelor  si al invataturilor, nu au curajul sa accepte cat sunt de mici.











marți, 2 aprilie 2013






                                 Dumnezeu a inchis portile






                      
                   Pentru cei care cred in el, Dumnezeu a inchis portile, deschizand prea larg drumul bisericilor sale, lasand sa intre nu doar pe cei rataciti ori in nevoie, pe cei cuminti si  infranti, blanzi si neputinciosi, dar s-a infruptat cu destinele tuturor celor pe care i-a intalnit,  pecetluindu-i cu o taxa pe  ingaduinta. 

                  Biserica nu a ajuns o afacere, ci o megacorporatie. 

                 Astazi, in Romania  sunt construite 43 de biserici la un spital, 4 biserici la o scoala. Eu nu confund biserica cu Dumnezeu, dar Dumnezeu e de vina, pentru ce se intampla in biserica sa. Noi romanii, construim 200 de biserici pe an si daramam 1000 de scoli. Spitale nu mai daramam, ca nu prea mai avem.

                Desfiintarea scolilor, invatamantul superior privat de slaba calitate, migrarea absolventilor merituosi, asociate cu saracia si lipsa locurilor de munca sunt in rezonanta si armonie cu ridicarea de biserici si habotnicizarea fortata a celor ramasi. Poporul roman a fost un popor crestin, acum e doar un popor cretin (citat).
               
                Celebra  afirmatia lui Petre Tutea: “ Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…”. Din pacate nu a trait sa vada ce se intampla si cu biserica si credinta noastra. Nu ma gandesc ce ar fi ajuns cuvinte: “Dumnezeu e român. Sau dacă nu, sunt împotriva lui!”

               Nici nu mai conteaza ca un om sarman isi vinde agoniseala ca sa-si plateasca taxele apoi intra in biserica si mai plateste un bir. Biserica nu plateste nimic. Pentru ca ea e puntea de legatura cu absolutul fiscal…Dar eu zic, ca Dumnezeu nu plateste nimic, pentru ca  nu ai cum sa fii acolo unde este el si nu numai  indiferent , ci si hapsan.

               Si, pentru cei care nu cred in el, Dumnezeu a inchis portile. Dar, mai de demult.

              Lupta acum ar trebui sa fie nu intre credinciosi si necredinciosi, o lupta absurda si violenta, ci intre a duce o lupta de dragul razboiului sau a purta o pace in armonie cu existenta.

                Dar se vor gasi, ca intotdeauna, multi care sa spuna ca Raul este un principiu si un fundament al acestei lumi, pentru ca astfel vor putea sa impuna mai usor inchisori.

               Dumnezeu, daca exista, e treaba lui, dar aici, pe pamant a inchis portile.

               Si noi nu stim daca vedem ce e inauntrul cetatii sau ce e in afara ei.






luni, 1 aprilie 2013

Impozitul pe destin




                       
                                                     
                                                          Impozitul pe destin






                                                Statul este cea mai meticuloasa forma de lacomie, cea mai complexa forma de agresiune impotriva fiintei, cel mai mare dusman al adevarului absolut.

         
                                                 Lacomia brutala, salbatica, nerafinata acapareaza si spoliaza oarecum nepremediat. Dar statul isi pregateste atacul incat sa aiba in permanenta resurse de jefuit. El isi educa supusii sub auspiciile protectiei care trebuie recompensata printr-un destin in sclavie.


                                                 Fiinta este energia transcedentala care ne aduce in vietile marunte, lumina. Statul a inventat si dezvoltat impozitul ca o alternativa a fiintei, ceva la fel de puternic, dar contrar, care sa ne preocupe toata existenta, golind-o de profunzime si metafizica.


                                                 Adevarul absolut este reperul care face posibila manifestarea.  Legile statului il faramiteaza , il multiplica si complica, il divizeaza,il golesc de sensuri si ii adauga altele noi perfide si absurde.


                                                Omul nu se naste contribuabil, ci fiinta cosmica. Datoria lui nu este de a-si risipi viata slujind unei puteri artificiale, ci de a sluji ca puterea pe care a primit-o sa functioneze in sensul menirii ei: Sa imbogateasca in lumina manifestarea.


                                                Si aceasta putere e deasupra oricarui regim -democratic sau totalitar...