joi, 30 mai 2013


                                            Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri






                                         Intr-o lume in care succesul se bazeaza pe viteza si competitie, am hotarat sa-mi incetinesc ritmul si sa parasesc traseul marcat al destinului.

                                         Viteza nu aduce timp fiintei, dimpotriva. Timpul se dilata cand nu il grabesti, cand cresti in ritmul lui fara zor si neinteleasa pripa.

                                         Timpul trait in viteza nu e neaparat calitate. Calitatea implica germinare, adica ingaduinta pentru scurgere, cumintenie si rabdare.

                                         Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri si, in fiecare zi, in loc sa pierd ceva din viata, castig. Adaug un plus de cumpatare clipei pe care o traiesc. Cresc spatiile interioare ale gandului, care se dezvolta in voie, las libertate simturilor si primesc belsugul libertatii lor. Descopar lucruri pe care le-a abandonat viteza, descopar lucruri pe care le-a abandonat viteza si de care aveam atata nevoie.

                                         Pe masura ce traiesc negrabindu-ma, intreaga lume in agitatia si viteza ei, imi pare ca incetineste, intr-un fel. Si toata aceasta miscare -exploziva si agatatoare- devine doar o succesiune de opriri, o insiruire de statii intre care nu merg pentru ca ma gasesc in acelasi timp in fiecare. Descopar cum timpul imi daruie spatiu atunci cand nu il grabesc, un spatiu intins pe care nicio viteza nu il poate strabate.

                                        Ciudat, dar se pare ca timpul nu aduce nici bani. Banii dobanditi astazi, calcand acceleratia, maine iti par insuficienti si te grabesti si mai mult. Si in fiecare zi, si mai multi bani iti par si mai putini si mai neindestulatori.

                                        Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri si descopar cum banii pe care ii castigam grabindu-ma ii cheltuiam pentru sporirea grabei. Astazi am tot mai putina nevoie de bani, pentru ca ritmul in care traiesc e in armonie cu existenta si nu in competitie cu ea.

                                        Traiesc…bucurandu-ma…si nu…lacomind.

                                        Si stiu, ca maine, o sa ma bucur si mai mult, pentru ca maine o sa ma grabesc usor mai putin decat azi…











marți, 28 mai 2013

Belsugul lumineaza din lucruri putine si simple

 

    Belsugul lumineaza din lucruri putine si simple






                            Indiferent cum ai ajunge sus, prin munca si disciplina ori printr-o imprejurare fericita, castigul de a fi in varf e mult mai mic decat sansa de a fi acolo unde ti-e locul. Desi, tentatia e atat de mare…

                            Dar noi suntem educati sa mergem catre culmi si nu spre acasa, sa intram in competitie pentru lucruri care nu ne definesc, sa ne risipim existenta lacomind dupa o alta care nu e a noastra.

                            Succesul nu e decat o dulce otrava. Cand nu il ai ti-l doresti, cand nu-l poti dobandi, invidiezi, cand l-ai atins, il strivesti singur, din prea multa trufie.

                           Nimeni nu iti spune ca succesul nu se masoara prin ceea ce ai dobandit, ci prin ceea ce ai dobandit din ceea ce fiinta ta a venit sa primeasca. Orice lucru in plus e doar o indepartare de acasa.

                           Acasa e locul in care nu esti seful nimanui, dar nici sclavul cuiva, unde belsugul lumineaza din lucruri putine si simple, de unde poti sa pleci in toate partile, desi nu iti mai doresti sa o faci. E locul in care toate victoriile iti par marunte,iar cei cocotati pe iluziile lor, neputinciosi si singuri.

                           Acasa e locul in care esti fericit, desi toata viata ii intorci spatele cautandu-l aiurea…





duminică, 26 mai 2013

Lutul fricii


                                       

                               Lutul fricii




                        Toate dorintele poarta putin din frica ce le hraneste.

                        Vrei belsug pentru ca ti-e frica de lipsuri. Vrei dragoste pentru ca ti-e frica de singuratate. Vrei sa castigi pentru ca te infricoseaza pretul esecului. Nicio dorinta nu vine fara lanturi. Si nicio dorinta implinita nu le desface.

                        Precum atarna dorinta in lanturile fricii, tot asa, sta frica in mainile unei puteri care o modeleaza precum lutul. Si cum modeleaza cunoasterea lutul fricii, modeleaza toate trairile noastre.

                         Unele ajung in cuptorul vietii si se ard suferinte si disperari. Pentru totdeauna. Altele continua sa fie modelate, clipa de clipa, uimindu-ne si daruindu-ne o infinita si neverosimila libertate.





joi, 23 mai 2013


   

            Drumul simplu catre paradis





                                          Dorinta e singura usa prin care patrundem spre nefericire, dar si un acces usor spre iluzia implinirii.

                                         Timpul vietii noastre e doar un mic muzeu, o colectie de dorinte refuzand realitatea, diluind-o in vise proprii, asezand inaintea fiecarei clipe daruite de existenta iluzia unei alte clipe, a eului, mult mai importanta.

                                          Adevaratul paradis nu e locul in care ti se implinesc toate dorintele, pentru ca dorintele sunt inepuizabile, ele cresc din neant, dar si din prea plin, ele cresc din suferinta, dar si din bucurie, ele cresc cand le tai, cand le smulgi, cand le otravesti…

                                         Adevaratul paradis e locul fara dorinte, in care nu te poate rani nicio neimplinire, in care nu te ademeneste nicio iluzie, in care doar traiesti dorinta care te-a adus aici.

                                         Si viata simpla, in implinirea acestei dorinte, iti va aduce numai belsug si lumina, fara nicio urma de suferinta si regret.

                                         Dar nu poti sa-ti doresti o astfel de viata si sa o ai. Drumul catre ea nu e calauzit de dorinta.

                                         Te afli mergand pe el cand nici nu te astepti…





miercuri, 22 mai 2013


 

                 Timpul de dupa munca





                    Timpul de dupa munca se numeste viata.

                    Iar timpul de munca efectiv e un efort intru supravietuire si nu intru creatie. Aceasta e povestea simplificata a vietii fiecaruia dintre noi.

                    O viata de munca fara creatie care sta la baza societatii de astazi. Un destin crescut  dintr-o invatatura gresita si daruit slugarnic unor stapani lacomi si ipocriti. Sclavagismul modern a mutat gandul de la lanturi la spectacolul, de acum grotesc, al divertismentului. Obsesia consumului,  dar si frica de ratare in ochii celorlalti, moda ultimei tehnologii, dar si superficialitatea dusa la extrem, prin fabricile de diplome, prin renuntarea la lectura si la valoare, fudulia excesiva si automutilarea spirituala sunt doar cateva cai pe care le-am deschis aventurandu-ne spre nicaieri. Pentru ca viata noastra, asa cum e ea azi, nu duce nicaieri.

                    Timpul de dupa munca se numeste viata. Pentru toti sclavii din aceasta lume, timpul de dupa munca se numeste viata. E un timp limitat si obscur, incarcat de oboseala, de teama, de ingrijorare, de circ, de ignoranta…

                    Timpul de dupa munca este premiul muncii, premiul cel mare al iluziei ca ai ales drumul corect. Ca ti-ai castigat onest  dreptul la viata. Ca ai infaptuit lucruri care trebuiau infaptuite, si fara tine, in istoria lumii ar fi fost un dureros si imens gol.

                    Dreptul la viata nu mi-l da statul,vecinul sau seful. Nici macar parintii. Si faptul ca am venit aici nu ma obliga sa-mi castig existenta. Nu ma obliga sa fiu sclavul unor structuri hranite din ignoranta si lacomie si autoproclamate stapani peste destinul meu.

                    Noi suntem  pruncii vietii fara de  limite din univers. Nu trebuie sa ne castigam existenta, pentru ca ea ne-a fost deja daruita. Trebuie sa ne traim existenta si nimic altceva, si nimic mai mult. Lupta e doar un concept introdus de mintea omului in judecarea naturii. Gazda se lupta cu parazitul… prada cu pradatorul… mutatia cu structura normala. Leul nu se lupta cu antilopa gnu. El isi traieste propria lui viata. Antilopa nu se lupta pentru viata sa. Ea doar si-o traieste.

                   Atunci cand traiesti cu adevarat nu exista victorii sau infrangeri, nu exista pierderi sau castiguri, nu exista pedepse sau recompense. Exista doar viata. Care continua si se schimba la infinit.

                  Pentru noi, timpul de dupa munca se numeste viata. Ceva fals, detasat de esenta, damnat la diluare.

                  Timpul muncii noastre, timpul vietii noastre reale e folosit de altcineva. De o forta care se hraneste cu destine daruindu-le amagirea autodeterminarii.

                  Si aceasta forta nu este autoritatea, oricare ar fi ea dintr-un stat, nu e seful tau, nu e primarul, nu e ministrul. Aceasta forta e orgoliul.


                 Orgoliul de a nu recunoaste ca esti pe un drum gresit.


                 Orgoliul de a nu-ti  recunoaste ignoranta.


                 Orgoliul care iti sprijina iluzia ca tu traiesti la locul tau de munca.

                Aceasta e povestea simplificata a mortii fiecaruia dintre noi. Povestile despre viata se traiesc pur si simplu. Ele nu apar in cuvinte.












vineri, 17 mai 2013


    

                     Inchisoarea invizibila




              
                                   Te-ai intrebat vreodata de ce te simti singur, nefericit, neputincios? De ce esuezi in drumul tau desi te straduiesti si lupti? Sau, iarasi, de ce ai lasat ani intregi sa se scurga pe langa tine, din putinul tau timp? Sau nici macar nu ti-ai gasit rost sa-ti pui astfel de intrebari?…

                                   Te-ai intrebat vreodata de ce te simti bine cand te simti bine, de unde ai linistea si fericirea acelor momente? De ce esti, in felul tau,  un ales, un invingator? Si cum te-ai straduit  sa traiesti cat mai mult din bogatia acestei prezente?…

                                   Viata noastra nu e a noastra. Suntem prizonierii a doua puteri.

                                   Cea dintai e puterea manifestarii, a existentei insasi, care ordoneaza in noi hazardul, care isi aseaza incercarile si determinarea in incercarile si determinarea noastra.

                                  Cealalta e o putere meschina, egoista, ipocrita. Ea a trecut de la torturile si lotiunile medievale la subtilitatile tehnologiei si farmaceuticii moderne. Nu are limita in arme si in constiinta. E amplificata de propria lacomie  si se rostogoleste distrugand sub propria-i greutate.

                                  Te-ai intrebat vreodata de ce traiesti intr-un anume fel desi ai vrea sa traiesti altfel? De ce accepti sa traiesti o viata care nu te face fericit? De ce nu renunti la singurate, ori boala, ori suferinta?…

                                   Viata ta nu e viata ta.

                                  Esti prizonierul tuturor lucrurilor care ti s-au predat. Prizonierul invataturilor din gradinita, scoala, facultate, loc de munca, strada, televiziune, politica, economie, biserica, anturaj…Locuiesti in cusca acestor informatii care deformeaza si care atrag la randul lor tot asemenea informatii. Nu poti sa evadezi, pentru ca nici macar nu vezi cusca.

                                    Si daca o vezi, toti te conving ca e un lucru firesc, ca asa este mersul lumii, ca impozitele sunt importante pentru tine, ca primariile, guvernele, autoritatile sunt necesare, ca boala e un lucru normal, ca munca obligatorie e benefica, ca suntem vinovati de incalcam legile si vinovati chiar daca nu le incalcam, inca de la nastere prin pacat. Avem nevoie sa locuim intr-o casa ca a vecinului, sa avem masina ca a lui, serviciu ca al lui, sa intram in ordinea celor din jurul nostru, in banca linistita a elevilor cuminti. Avem nevoie de toate lucrurile de care nu avem nevoie doar pentru ca asa trebuie. Asa este normaL.

                                   Cine stabileste hotarele normalitatii? Multimea multa si ignoranta? Elita acaparatoare si smechera? Cine stabileste in mintea noastra pana unde trebuie sa se intinda constrangerea si de ce…

                                  Constiinta umana e singurul alt fel de libertate din univers, din cate cunoastem. De ce  a trebuit sa o ingradim? Sa o alteram, sa-i compromitem evolutia si lumina?

                                  Cine are de castigat din controlul mintii noastre, al constiintei, al fiintei launtrice? Si ce castig?

                                   Lumea in care traim e insasi dovada ca cineva profita si altcineva sufera. 

                                   Daca sclavii nu isi inteleg sau se complac cu sclavia, tortionarii nu isi inteleg nici ei inchisorile launtrice.

                                  Pentru ca nu poti fi liber stapanind peste altul.







                                 

joi, 16 mai 2013



                               Faptele noastre simple

  



                                 Eu cred ca are rost chiar si cea mai mica incercare de a infaptui un bine, de a indruma lumea spre bine, desi stiu ca efortul in final va fi zadarnic. Eu cred ca gestul de a arunca un peste care se zbate pe uscat, inapoi in apa, are efecte benefice in univers, desi stiu ca lupta e pierduta in fata unui pescador.

                                 (E singura data cand ofer credintei un sens superior cunoasterii.)

                                 Gesturile mici, simple si blande repetate de fiecare dintre noi cat mai des creeaza premisele unei vibratii comune intru bine. Si aceasta este singura forta care poate sa creasca si sa depaseasca raul fara sa-si infrunte orgoliul cu el. Maestrii spirituali sfarsesc inevitabil in aceasta patima. In ciuda invataturii ei nu pot sa inteleaga esenta neluptei cu raul si nevoia universului de impreunatate intru bine si nu de individualitate.

                                 Faptele noastre simple sunt faptele noastre cele mai marete. Ele danseaza cu istoria asa cum nu pot marii conducatori sa o faca. Si, totusi, de ce nu schimbam lumea daca e asa de usor de schimbat?

                                 Lumea e intocmai, usor de schimbat, numai prin gesturi simple. Dar gesturile noastre simple sunt prea rar insotite de vreo virtute. Epuizati de munca, de rutina, de sclavagism  devenim complici trupului care ne ademeneste  spre supravietuire si nu spre cresterea fiintei. Astfel ca gesturile noastre simple cauta o a doua zi(pentru sine) si nu o a doua zi mai buna(pentru toti).

                                  Aceasta e singura diferenta dintre oameni si dintre faptele lor pe pamant.







miercuri, 15 mai 2013


    

                     Iubirea de dincolo de aceasta lume




                            

                                                             Cea mai mare, mai frumoasa, dar si mai otravitoare iluzie e legenda iubirii eterne care ne copleseste existenta. Viitorul nostru tine de victoria ei. Prezentul  e doar o intarziere a iubirii…

                                                             Eu nu cred in iubire. In iubirea de parinti, de partener, de copii, de semeni, de Dumnezeu…Eu nu cred ca iubirea e una din formulele bunatatii noastre si ale fericirii noastre. Ale impacarii cu noi insine si ale implinirii unui rost.

                                                             Dimpotriva, iubirea e doar o pedeapsa a lumii dualee numai perechea urii si nimic altceva. Iubirea e condamnarea noastra in a gasi un inlocuitor unei manifestari cu mult mai elaborate, mai discrete si mai generoase din univers. 

                                                             Noi am pierdut contactul cu aceasta energie si ne-am refugiat in lumea contrastelor, o lume care ne place, ne da criterii valorice, care ofera un port ratacitoarei noastre corabii. Si faptul ca ne putem raporta la extreme ne da un sentiment de siguranta si o bucurie individuala in efortul de a merge inspre partea pe care o credem buna.

                                                               Dar, iubirea nu e antagonica urii. In lumea noastra, sovaitoare, iubirea exista si e antagonica urii. Dincolo de destinele omenesti, forta care leaga, daruie si mangaie fapturile manifestarii nu-si imparte prezenta cu niciun rau.
                                                         
                                                                Raul e un fruct al dualitatii. Dualitatea e  un truc al mintii care se protejeaza de necunoscut.

                                                                Daca iubesti cu iubirea acestei lumi esti impreuna si cu ura acestei lumi si bucuria ta e impreuna cu suferinta si credinta ta impreuna cu indoiala. Nimeni nu iubeste cu iubirea lumii din care a venit.  

                                                                 Pentru ca ii e frica sa creada intr-o putere atat de simpla, de curata, de mare…











luni, 13 mai 2013



                               Viata e un zid






                              Viata e un zid pe care mergi tinandu-ti echilibrul. Daca te prabusesti de o parte sau de alta traiesti ce e acolo pregatit. Niciodata nu o sa stii ce e de cealalta parte. Si niciodata nu o sa te mai poti catara inapoi.

                              Oamenii iubesc sau urasc, se inteleg sau nu, accepta sau resping in functie de pozitia lor fata de zid. Cei aflati de aceeasi parte traiesc armonia trista a acelei parti. Si fata de toti ceilalti sunt intr-un nepamantesc conflict.

                              Cei aflati sus pe zid isi continua mersul intre teama de prabusire si teama ca drumul mai departe e inutil. Singura lor speranta, nerostita, e caderea. Acceptarea unei vieti provizorii in locul unei morti definitive. Acceptarea compromisului ca ceva are sens.

                              Ca si cei cazuti care incearca sa ridice scari sau sa sparga zidul, toti sa ambitioneaza sa insamanteze un rost acestui destin.

                              Ca si cum in pamantul fertil al manifestarii niciun sambure nu si-a gasit pana acum loc.

                             Viata e un zid pe care mergi tinandu-ti echilibrul.  Si daca ai cazut iti continui de fapt mersul pe un alt zid.

                            Si tot asa pana la ultima cadere. 






duminică, 12 mai 2013


                      

                       Succes si fericire






                       Secretul succesului e sa urmezi legea competitiei si sa faci totul cat mai bine.

                       Secretul fericirii e sa uiti legea competitiei si sa faci totul cat mai simplu.

                       Invinsii succesului sunt cei care intra in competitie cu ceilalti si nu cu ei insisi.

                       Invinsii fericirii sunt cei care se straduiesc sa fie simpli.

                       Invingatori nu exista de nicio parte. Succesul e o redundanta a orgoliului, fericirea e o irosirea a sanselor pe care ti le-ar oferi nefericirea.

                       Intre aceste descompuneri crepusculare prefer sa las viata sa traiasca in mine infinita ei rostogolire. Si eu sa-i multumesc si sa ma bucur…










sâmbătă, 11 mai 2013


                    Oamenii pe care ii intalnesc






                        Oamenii pe care ii intalnesc, eu, au privirile cautand ceva ce nu-mi apartine si care ii face invidiosi. Si daca as sta in genunchi in fata lor, tot nu as putea sa inteleg de ce nu pot sa se desprinda si sa ma priveasca altfel. Pentru ca lucrurile care nu-mi apartin mie, nu le apartin nici lor. Ele sunt aici nu pentru a ne condamna la o obsesie, ci din contra, pentru a ne elibera de povara posesiei.

                       Oamenii pe care ii intalnesc, eu, nu mai stiu sa rada si daca, totusi, se ambitioneaza si se prefac, rasul lor e ca o ploaie care arde frunzele si nu le hraneste. Ei cred ca supararea  le da dreptul sa nu mai rada… Au uitat ca rasul nu e in posesia lor, ci in  posesia unei puteri care ii transcende si a evita sa razi e egalul lui evita sa traiesti.

                       Oamenii pe care ii intalnesc, eu, nu au invatat inca sa iubeasca. Ei vad iubirea ca pe un refugiu miraculos in trecerea lor anosta si pierduta. Si in acest refugiu isi striga drepturile lor si nu drepturile celuilalt. Dar iubirea nu e un refugiu intr-o viata trista si singura, e insasi viata–trista si singura- vazuta astfel, tocmai din lipsa iubirii.

                      Oamenii pe care ii intalnesc, eu, sunt coplesiti de griji, dar grijile pe care le au ei, nu le sunt pregatite de existenta, ci singuri le fauresc din materialul fertil si infinit al vietii. Ei aleg grija ca sa se ascunda de rodul pe care il au de crescut in aceasta lume, fara sa inteleaga ca tocmai acest rod i-ar elibera de nelinisti.

                      Oamenii pe care ii intalnesc, eu, devin violenti cand e vorba de credinta desi aceasta ar trebui sa-i faca blanzi si cuminti. Tocmai puntea de legatura cu ceva divin ar trebui sa-ti aduca in suflet toleranta pentru cel caruia ii lipseste aceasta punte.

                      Oamenii pe care ii intalnesc, eu, s-au lasat inlocuiti de lacomie. Ei au devenit straini in casa ei si singuri bantuie prin incaperi in care fiinta lor nu mai are loc, cersind dinauntrul lor si nedaruindu-si din zgarcenie.

                     Oamenii pe care ii intalnesc, eu, sunt condamnati de ei insisi sa traiasca, fara sa priceapa ca viata nu e o sentinta impotriva lor, ci un belsug din care pot sa-si aleaga.

                     Tu ce fel de oameni intalnesti?