miercuri, 31 octombrie 2012


                                  Suferinta are o singura cauza




                                                                     De altminteri, suferinta are o singura cauza. Tu nu traiesti partea ta de viata, tu nu folosesti puterea pregatita tie de existenta, tu nu gandesti gandurile tale, chiar daca refuzi sa crezi asta. Suferi pentru ca traiesti visul altuia, esti cuprins intr-o vibratie care iti e straina si oricat de mult te-ai stradui in lucrul tau, nu vei putea ajunge la rezonanta cu tine insuti.

                                                                     Trebuie sa devii constient de acest vis parazitar care iti epuizeaza destinul in folosul lui, care iti consuma resursele pentru a deveni el mai bogat, care iti dilueaza identitatea pentru a parea el mai de pret.

                                                                      E visul lumii in care te nasti, e visul preotilor, invatatorilor, parintilor tai, e visul politicilor, al ideologiilor, al prejudecatilor si poruncilor. In acest cosmar traiesti, al vinovatiei si obligativitatii permanente, al fricii de a nu deranja visul mincinos in care ai ajuns sclav.

                                                                     Traieste visul tau, chiar daca nu seamana cu nimic din ceea ce ai invatat despre lume si o sa observi ca suferinta, daca apare, va fi sub forma amintirii ca ai suferit si irosit destin, si nicidecum, ca durerea necrutatoare pe care o simti astazi, traind altceva decat ce a pregatit existenta pentru tine.










luni, 29 octombrie 2012


                              Daca tot ce atinge iubirea




                                                     Daca tot ce atinge iubirea se transforma in suferinta, oare de ce iti doresti atat de mult sa iubesti si sa fii iubit?

                                                     Iar atunci cand intalnesti de-a lungul vietii tale oameni infranti, alienati, singuratici, intamplari nevindecabile, constructii distruse, drumuri intortocheate. destine anapoda...sa fie doar, ca peste ele, candva, cumva a trecut o iubire profunda si naucitoare, generoasa ca o fantana cu apa curata si rece, dar vicleana si violenta ca fisura dintr-o scara ce te lasa sa te cateri pe ea, cat mai sus pentru, a te putea distruge cu o si mai necrutatoare lacomie? Sau, ca peste toate acestea nu a trecut niciodata iubirea...?





                          Eu nu cred in umbra



                                          Eu nu cred in umbra, eu nu cred in intuneric, eu nu cred in ceva opus binelui. Vad ca exista raul, simt cum sufoca lumea, dar nu cred in el ca intr-o forta fundamentala din existenta, o forta egala si opusa luminii.

                                          Exista razboaie, foamete, boala, ura, un convoi trist si intortocheat de suferinte, ganduri care ne bantuie si ne intuneca viata, dar sunt convins ca ele nu sunt parte primordiala a manifestarii, ca nasterea lor e ulterioara si dispartia acestor monstri e posibila si accesibila.

                                         Dar omul e invatat de mic cu o viziune duala asupra lumii, cu un cerc vicios tainic si transcedental din care nimic nu pare sa scape si toate sunt impreuna intr-o armonie barbara si simbiotica.

                                         Raul este puternic si am fost lovit in viata de indeajuns de mult rau ca sa stiu cum e sa fii strivit sub talpile lui. Dar niciodata nu mi s-a parut ca e atat de puternic incat nu poate fi oprit, nu l-am simtit ca pe o energie cuprinzatoare si inepuizanta. L-am vazut ca pe ceva trecator si infect inventat de cineva care si-l doreste puternic si bantuitor printre noi. Venirea lui nefiind o necesitate intrinseca a existentei, ci doar o formula de control al mintii si al umanitatii.

                                        Traim intr-o lume in care valoarea e data de competitie si nu de armonie, de lacomie si nu de pace, de instrainare si nu de apropiere. Atunci cand vom incepe sa ne educam copiii altfel, vom intelege cat de marunt, de faramitos si nerealizabil e raul. Si pentru acest lucru nu avem nevoie de vreo biserica, de vreo filosofie, de vreo institutie superioara. E suficient sa fim buni...





                                     

duminică, 28 octombrie 2012



                              Si de ce ar depinde viata




                                               Si de ce ar depinde viata care locuieste in tine de aici si acum...Trupul tau depinde de aici si acum. El e doar o gazda temporara pentru viata. Si ar fi minunat sa petreci acest timp, astfel incat, atunci cand viata va merge mai departe, sa-si aminteasca ca a fost candva si undeva in tine.
                                              Si apoi, e de inteles ca oricat de marunti si neinsemnati am fi, viata poarta memoria fiecaruia dintre noi, dar nu-si aminteste in lucrul ei decat de cei care i-au fost de trebuinta.






                                         

                                      Am fost invatati sa traim



                                              Am fost invatati sa traim ca si cum avem de urcat pe o scara pana undeva sus de tot. Si acolo sus e paradisul mult asteptat.

                                              Dar viata nu e o scara, nu coboara si nici nu urca, nu te asteapta nimic, nici rau, nici bine, nicaieri. Viata nu e un munte pe care trebuie sa-l urci, nu e un desert pe care esti nevoit sa-l strabati, nu e un ocean care se intinde sa-i atingi, inotand, tarmurile.

                                             Viata nu e nimic din afara ta care asteapta intalnirea cu tine.

                                             Nu ai nicio confruntare de dus, nu ai nicio pedeapsa de ispasit. Viata traieste prin noi un rost cosmic, ea traieste prin noi si nu noi traim prin ea. Si trebuie sa intelegi, ca daca o lasi sa lucreze in sensul acestui rost, vei avea izbanda si bucurie in tot ceea ce faci.





sâmbătă, 27 octombrie 2012




                             Cauza suferintei nu e iluzia




                             Cauza suferintei nu e iluzia, ci placerea de a trai in iluzie.

                             Nimeni nu accepta cu usurinta sa-si recunoasca amagirile, dimpotriva le apara cu inversunare, pentru ca ele sunt sursa lui de multumire si hrana pentru orgoliu.

                            Nimeni nu renunta la placerea iluziei create de propria-i constiinta pentru suferinta revelatorie a adevarului. Pentru ca, in final, fiecare ia viata ca pe o problema personala si o traieste cu pasiune si subiectivitate, si nu ca pe o lupta patriotica pe baricada existentei.








                         

miercuri, 24 octombrie 2012


                                                  Imi irosesc viata




                                                  Imi irosesc viata, cautand sa ma gasesc si ma mint ca acesta este scopul pentru care am venit aici.

                                                  Dar nu venim aici pentru a ne cauta pe noi insine; existenta ne-a plasat in destinul acestei spirale cosmice cu un alt scop. Avem altceva de facut si chiar daca  acest lucru atinge identitatea, el trece mai departe catre ceva ce sfera actuala a constiintei noastre nu ne permite sa vedem.

                                                 Iar cu siguranta, daca am zari acest lucru, am trece fulgerator printre cautarile launtrice sovaielnice si intristatoare, catre o forma superioara de lumina.

                                                 Si nu cred ca suntem nepregatiti, ci mai curand plecati pe un drum gresit.




marți, 23 octombrie 2012



                               Nimeni nu se inseala mai mult



                               Nimeni nu se inseala mai mult decat acela care crede ca traieste propria lui viata. Ne nastem intr-o lume in care suntem considerati datori si vinovati din prima clipa si toata vremea care urmeaza o traim datori si vinovati. Datori fata de stat si vinovati fata de biserica.

                               Ca si cum dincolo de aceste lanturi, viata s-ar dilua in neant...










                                           Poate ca exista 




                                            Poate ca exista o cale de a inlatura iluzia din viata noastra...dar cine garanteaza ca noul drum va fi mai putin dureros si mult mai fertil...?





                                                               Nu prea ne place infruntarea




                                                               Nu prea ne place infruntarea cu adevarul si in putinele cazuri cand ramanem, totusi, ceva  mai mult pe campul de truda cu fiinta, negam, indepartam sau ascundem tot ceea ce nu ne convine din adevar. Si nu ne convine nimic.

                                                               Pentru ca el e o poveste impotriva povestii pe care am scris-o noi si nu e nimic mai placut si mai hranitor de orgoliu decat sa te increzi in visele tale. Milioane de oameni traiesc si mor fara sa afle mai nimic despre ei insisi si viata reala, iar cei foarte putini care intalnesc adevarul, il fac partinitor iluziilor lor sau il reneaga; pentru ca altfel viata le-ar deveni incompatibila cu lumea din jur.

                                                               Iar noi vom continua, ca umanitate, sa traim in dispretul celor care ne conduc, un intuneric murdar, morbit, scelerat, amplificand si mai mult institutia degenerarii umane, a  promiscuitatii spirituale, a acceptarii sclaviei interioare si exterioare, neconditionat, oportunist si nedemn. Noi, oamenii, fiintele superioare ale acestui asezamant din univers.





                    A fi impotriva unui lucru




                  A fi impotriva unui lucru, indiferent  cat de  distrugator pare, e doar o alta cale de a-i alimenta energia si a-i raspandi prezenta. Fortele de acelasi fel se sustin si se amplifica reciproc.  Nu trebuie sa fii niciodata impotriva a ceva, impotriva urii, a razboiului, a violentei, ci aseaza-te de partea vietii, in armonie cu ea, in rezonanta cu vibratii ale luminii, ale iubirii, ale pacii...






duminică, 21 octombrie 2012


                                                       Nu-i asa, ca in adancul tau...




                                                      Nu-i asa, ca in adancul tau, dincolo de tot ce crezi ca ai infaptuit,  sarind peste toate bucuriile, trecand peste toate rodurile, lasand ratarea departe sa-si picure singura dezamagirea, adunand laolalta totul si inecandu-te de atata prea plin, simti ca iti lipseste ceva...

                                                       Nu bani, nu  lucruri, nu iubiri, nimic din ceea ce gandesti ca exista si ti-ai dori sa ai; iti lipseste ceva care vine din alt loc, care traieste un alt timp, o altfel de viata. Iti lipseste ceva care nu-ti apartine tie, celui de aici, ci tie, celuilalt. Iti lipseste ceva care nu trece, care infrunta semnele manifestarii, dar nu trece, pe care existenta il zideste in fiecare clipa, dar nu il poate fura, pentru totdeauna, eternitatii.

                                                        Si in numele acestui lucru, noi savarsim toate relele si tot binele la care suntem condamnati intr-un destin. Fara sa stim niciodata cu adevarat, daca asa ceva exista, sau e doar o iluzie...

                                                               


sâmbătă, 20 octombrie 2012

                                     

                                                             Cunoasterea obisnuita




                                                             Cunoasterea obisnuita e doar o cale de a indeparta iluziile, una cate una, una dupa alta, una din alta, fara a putea epuiza vreodata neterminabilul zid al indepartarii de sine.

                                                             Cei mai intelepti dintre noi sunt sufocati de acest aer fara de adevar, dar abundand de iluzia lui. Ei sunt cei care scriu carti, care urnesc multimi, care se strivesc plamaduind  ideologii si sperante.

                                                            Accesul la adevar se face altfel. Poate ca nici nu e nevoie de un drum, de o instruire, de un efort, de un maestru, de o sinapsa, de o trista si nedreapta biochimie moleculara... Nici macar de o revelatie...

                                                             Gandeste-te putin...sau, mai bine...nu...





vineri, 19 octombrie 2012



                                                                   Fara durerea agresiva a nelinistii




                                                                  Fara durerea agresiva a nelinistii, a orgoliului, a neputintei toate marile infaptuiri ale civilizatiei umane s-ar spulbera in golul imuabil si perfect al armoniei.

                                                                  Pacea si tihna nu sunt compatibile creatiei si datoram totul suferintei, singurului lucru pe care il vrem pentru totdeauna  indepartat din noi.








marți, 16 octombrie 2012


                         

                            Noi nu ne nastem aici 



                            Noi nu ne nastem aici pentru a invata sau pentru a munci. Nu ne nastem nici macar pentru a crea.

                            Noi ne nastem aici pentru ca acesta e locul cel mai potrivit pe care existenta l-a gasit pentru venirea noastra. Oriunde am ridica privirea spre cer si am cerceta nepamantescul infinit nu am gasi un taram mai bine pregatit pentru noi. Pentru ca altfel, ne-am fi nascut acolo.

                            Si asa cum avem pregatit cel mai bun loc pentru venire, avem pregatit si cel mai bun lucru de infaptuit pe acest pamant. Si acela  nu e invatatura, nu e munca, nu e creatia. Mii de ani de istorie a civilizatiei noastre si nu a existat nici macar o singura zi fara vreun fel de razboi. Pentru ca razboiul este unica noastra preocupare permanenta de aici si e rezultatul a ceea ce invatam, muncim si creem.
                         
                           Existenta nu ne-a adus pe aceasta lume pentru a ne distruge, atunci nu s-ar mai fi straduit sa ne pregateasca, ci pentru ca este nevoie de noi.

                           Si a afla sensul acestei nevoi si a o implini este tot ce putem infaptui mai presus intr-o viata.



                       

                           

                         

luni, 15 octombrie 2012

 

                                  Te-ai gandit vreodata  ca nu exista exterior



                                  Te-ai gandit vreodata  ca nu exista exterior, ca tot ce se afla, asa-zis in afara ta sunt de fapt lucruri dinauntru? Ca nu exista o usa a casei  tale care da in afara, ca nu exista o usa pe care te intorci iarasi, de undeva, acasa? Ca plantele, oamenii, animalele, pietrele, stelele, toate  sunt doar parti prin care sangerezi uneori, sunt doar rani ale aceluiasi trup in cautare de vindecare?

                                 Iar daca acest lucru iti pare necugetat, oare e mai intelept sa crezi ca  aceste lucruri sunt diferite, straine, contradictorii, indepartate, in afara a ceea ce esti, in afara a ceea ce sunt?

                                 Oare nu ai simtit niciodata ca  nu esti doar un trecator in cautarea fiintei, ci insusi fiinta  in intruparea aceasta trecatoare?






                    Prin trei cai poti opri suferinta:




                    Prin trei cai poti opri suferinta: hranindu-ti corpul fara sa distrugi, hranindu-ti mintea fara sa condamni si daruindu-ti fiinta fara sa astepti daruire.

                    Iar, atunci cand ai incetat sa aduci suferinta in afara ta ai inceput sa cresti adevarata viata in adancul tau. Traieste aceasta viata si ea va trai in tine minunea fara de capat a ceea ce este.





duminică, 14 octombrie 2012



                         Genele reactioneaza vietii





                          Prima viziune stiintifica pe care am avut-o asupra genelor a fost aceea ca ele ne controleaza viata, codand, detinand informatia necesara pentru producerea de proteine vitale functionarii organismului.

                         Apoi am descoperit ca aceleasi gene se comporta diferit in functie de mediul inconjurator si ca activitatea lor poate fi influentata in mod radical de catre factori externi. Cum gena reactioneaza vietii inseamna ca noi trebuie sa aducem in fata genei acel "ceva" care sa o determine sa produca raspunsul pe care il dorim.
 
                        Desigur, mai e mult de mers pana a ne putea controla, in intregime, propria genetica. Dar comportamentul genelor de a iesi in intampinarea vietii, ne obliga pe noi de a fi mai constienti de "viata" pe care o oferim acestor structuri, pentru ca fiecare gand pe care il gandim si fiecare cuvant pe care il rostim inseamna campuri morfogenetice, reactii fizico-chimice, dimensiuni energetice, bioenergetice si electromagnetice, care influenteaza functia genetica.

                           Fiecare privire pe care o indreptam intr-o anumita directie, impreuna cu informatia culeasa de acolo,  cu asimilarea ei in subconstient, cu interpretarea ei cerebrala, inseamna, in acelasi timp, mediu de viata pentru gene, mediu din care ele culeg raspunsurile pentru a reactiona intr-un anumit fel.

                      Si aceasta reactie este fructul care ne face viata mai dulce sau mai amara...




                       

                              Exista  o poveste




                              Exista  o poveste adevarata si o poveste pe care mass-media o serveste opiniei publice. Cum pentru un om obisnuit e aproape imposibil sa aiba acces direct la izvorul povestii, viata lui reala tine de un amestec intre ceea ce afla de la altii si ceea ce crede el ca e adevar in ceea ce primeste de la ei.

                             Acest amestec este sursa disputelor dintre noi, e cauza rupturilor, a certurilor, temeiul irosirii vietii intr-un fel sau altul...Acest amestec e adevarul nostru pentru totdeauna, al nostru, al celor care nu avem curajul sa mergem dupa adevar pe calea adevarului si nu a povestii.

                             Dar, undeva, dincolo de bibliotecile pline de carti sfinte si carti masluite, de jurnale si reviste de toate felurile, de canale de radio si televiziune, de profeti de cartier si formatori de opinie, de regi, presedinti si guverne, undeva printre marile si micile legende ale umanitatii se strecoara decent si natural, naratiunea infinita a realitatii si adevarului.

                           E suficient sa versi cocteilul edulcorat pe care l-ai baut pana acum si sa incepi sa traiesti, nu din nou, ci pentru prima data.







                             

                                        Pe masura ce creste dependenta





                                        Pe masura ce creste dependenta noastra de tehnologie si in special de tehnologia comunicarii, scade dependenta fata de fiinta launtrica. Desfacandu-ne legatura cu adancul ne lasam purtati intr-o deriva permanenta, usoara, superficiala si absurda.
                                        Dar si placuta. E atat de simplu sa suni pe cineva pe mobil si sa te minti ca ai o legatura cu el...E atat de simplu sa te plimbi pe internet si sa te crezi ancorat in cunoastere...Sa faci o fotografie digitala si sa crezi ca ai surprins pentru totdeauna lumea...Sa faci un RMN si sa te iluzionezi ca ai descoperit boala.
                                       Tehnologia e necesara si inevitabila, iar cei care o controleaza ii cunosc foarte bine efectele: ca si un drog, creeaza dependenta, tot ca si un drog, ne epuizeaza resursele financiare si tot ca un drog, nascoceste o lume imaginara, mai puternica decat cea reala, distrugandu-ne identitatea.
                                      Si contiunui sa cred ca orice castig indiferent cat ar fi el de mare, in afara, niciodata nu va putea egala chiar si cea mai mica evolutie dinauntru.
                                     



sâmbătă, 13 octombrie 2012



                            Lumea in care traim 



                            Lumea in care traim e nesigura, iar aceasta nesiguranta perpetuata zi dupa zi, an dupa  an, construieste in noi un mecanism care ne ajuta sa rezistam acestui stres coplesitor.

                            Dar acest mecanism nu e ieftin, el foloseste cea mai mare parte din resursele noastre pentru a ne proteja de brutalitatea, viteza si incertitudinea lumii exterioare. Consumandu-ne energia pentru a ridica ziduri de protectie, nu ne mai raman resurse pentru a creste, pentru a ne dezvolta...

                            Astfel, indepartati tot mai mult de izvorul creatiei interioare, ramanem izolati la acelasi nivel al cunoasterii, la acelasi nivel al puterii, putere  inghitita de efortul de a ne proteja.

                            Desi perversa si epuizanta  aceasta inchisoare ciclica nu se opreste aici. Ea va consuma curand, in intregime, si resursele necesare apararii fiintei, lasandu-ne goi, infirmi si neputinciosi in fata unor energii despre care nu avem niciun fel de cunoastere.

                             Solutia ar fi sa evitam stresul fulminant al vietii moderne, limitand epuizarea aiurea a fiintei, concomitent cu mobilizarea mecanismelor intime necesare evolutiei si creatiei.











                         

                                                 
 
                                                 Sexualitatea




                                                 Sexualitatea este un subiect alunecos. Si este asa pentru ca traim intr-o societate care a transformat o functie fiziologica naturala si normala  intr-o actiune blamabila si compromitatoare. Pentru ca in aceasta societate, mecanismul puterii, statul, impreuna cu o alta autoritate artificiala- autoritatea religioasa- au pus monopol pe un lucru care nu le apartine si care ne defineste ca organisme biologice si fiinte cosmice.

                                                Actul firesc si fundamental al imperecherii a devenit controlat de biserica un motiv de pedeapsa, timiditate, opresiune, pacat. Ne educam copiii in aceeasi dimensiune trista a unei vinovatii fundamentale care insoteste sexul.

                                                Oprimand o functie naturala, controland-o artificial, atribuindu-i alte valori si semnificatii lasam deschisa o nisa afectiunilor fizice si psihice. Mai mult decat atat, aceasta afectiune nu e doar a mea, e a fiecaruia dintre noi, pentru ca toti suntem obligati sa invatam acelasi comportament contrafacut legat de sex.

                                                Iar la nivelul intregii umanitati, acesta afectiune capata dimensiunea fricii, a neadaptarii, a acceptarii cu usurinta a statutului de sclavi, de vinovati, de  masa de manevra timorata si usor de intimidat.




                  

miercuri, 10 octombrie 2012

                                 

                                  Cele mai importante idei 




                                   Cele mai importante idei care ne calauzesc viata nu ne apartin. Ele vin la noi indirect prin intermediul parintilor, profesorilor, preotilor, cunostintelor, mass-mediei...Cand suntem mici nu avem nici discernamantul si nici puterea sa ne opunem. Cand suntem mari e deja prea tarziu. Credem ca aceste idei s-au nascut in noi, sunt creatia noastra, se suprapun si se identifica  adevarului absolut.

                                  Ideile religioase sunt  mai violente decat toate si paradoxal, vin si ne amputeaza viata, tocmai din partea celor pe care ii apreciem cel mai mult. Legatura dintre om si divinitate este ceva extrem de personal si nu se poate concepe si interpune un intermediar, fie el preot, biserica, sistem ierarhic religios, duhovnic...Dar noi suntem invatati altceva, sa fim obedienti in fata unor cuvinte, unor icoane, unor simboluri, unor instante...

                                 Viata noastra pierde treptat tot ceea ce o tine in adancime, in adevar, in rezonanta cu energiile naturale, primordiale, eterne, devenind unealta unei puteri, daca nu malefice, cel putin bolnave. O putere ce foloseste viata fiecaruia dintre noi pentru a-si alimenta propria lacomie de viata;  noi refuznad sa intelegem ca traim ceva ce nu ne apartine, ea neaccepand sa se dezvolte in armonie cu legile firesti ale existentei, ci doar ca o forma de prezenta parazitara si maligna.

                                 De-a lungul istoriei civilizatiei omenesti acest parazit energetic, a reusit sa distruga spiritualitatea si libertatea a milioane de oameni. El ia forma conceptiei despre viata pe care o avem fiecare dintre noi, pe care, dealtminteri, o credem tributara unui liber arbitru, produs al muncii noastre launtrice, rezultat al invataturii, experientei si inteligentei native. In realitate, tot ce traim in aceasta viata nu e decat o iluzie ce ne da senzatia ca noi ne decidem propriile destine, chiar daca nu in totalitate si tot ceea ce stim este rezultatul unui efort propriu si nu produsul hipnotic si otravitor al unor forte pe care nu le intelegem.

                                  Lucrurile sunt asezate intr-un anumit fel in istoria individuala a fiecaruia dintre noi, nu pentru ca asa este mersul lor natural, ci tocmai pentru ca acesta nu este mersul lor natural. Si datoria fiecarui om pentru copiii sai, pentru specia sa, pentru viitorul umanitatii este sa devina constient ca urmeaza un drum care nu ii apartine, ca hraneste energii ce cresc impotriva destinului sau cosmic, ca s-a aliat in mod inconstient unei forte necreatoare, degenerative, morbide.

                                 Iar singura solutie de a dobandi aceasta constiinta e tocmai aceea  de a  abandona singura constiinta pe care o are.




                               
                               

                           

                               

marți, 9 octombrie 2012

                                 

                                                    Oameni politici murdari, bancheri...





                                                    Oameni politici murdari, bancheri, mari afaceristi, organizatii guvernamentale, politice, secrete... nu sunt toate acestea creatia noastra? A ceva dinauntru care a abandonat legitatile naturale ale fiintei lasand-o prada fricii si inertiei?

                                                    A incercat cineva sa isi rupa certificatul de nastere, permisul de conducere, chitantele de la fisc, actele de studii, toate aceste adevaruri artificiale prin care acceptam supunere neconditionata unui sistem, unui proprietar? Noi, cei nascuti liberi si cu dreptul natural de a ne cauta fericirea pe aceasta planeta din univers?

                                                   Nu sunt toti tiranii lumi crescuti din adancul fricii noastre. din adancul ignorantei si al lacomiei? Nu traim impreuna intre zidurile unei inchisori pe care am acceptat-o tacit din lasitate si indiferenta? Nu ii alegem noi pe cei care se ridica ierarhic si birocratic deasupra noastra, diminuandu-ne si mai mult drepturile, furandu-ne si mai mult libertatea, iar noi, continuand sa ne lasam jefuiti de adevarata identitate?

                                                    Adevarata identitate? Sa fie altceva decat locul de munca, apartenenta la un anumit statut familial, social, religios...? Sa fie altceva  decat frica de a ne gandi drept fiinte libere? Sa fie altceva decat lancezeala muribunda intr-o societate sclavagista? Altceva decat lacomia de a ajunge ca ei, ei, creatia mortii noastre launtrice?

                                                    Ne nastem liberi si toate lanturile le primim apoi de la cei care ne nasc, ne educa, ne mint ca ne slujesc. Si acceptam aceste lanturi, pe deplin convinsi ca acesta e singurul viitor posibil...



duminică, 7 octombrie 2012


                 

                                               Ne-am imaginat ...




                                               Ne-am imaginat in evolutia viului, in aparitia constiintei ori in formulele eterice ale divinului o cale de urmat in univers, o cauza a transformarilor si totodata un efect al lor.

                                              Dar daca nu exista un premiu pentru evolutia viului, ci scopul acesteia este doar sa catalizeze o evolutie mult mai rafinata, mai profunda, cu vibratii extrem de subtile, infinit de vizibila si invizibila, si anume, evolutia geometriei... De la moleculele randuitoare ale celulei pana la moleculele randuitoare ale universului, totul e geometrie. Fizica e sclava geometriei, energia insasi, intr-o anumita masura, e sclava geometriei.

                                              Raportandu-ne la o astfel de intelegere, a fi fericit nu mai e o problema metafizica, ci  una geometrica si tine de stiinta modelarii unui destin pe tiparul sau sacru. Evident nu este o stiinta a masurarii liniilor, suprafetelor si volumelor, ci a interconectarii energiilor integratoare din toate acestea.

                                             A urma un tipar sacru inseamna a te aseza in sensul schimbarilor din univers, in acel rost individual care sustine si amplifica miscarea a toate cate sunt.



                                     

sâmbătă, 6 octombrie 2012




                       Chimia destinului


                   

                       Deciziile pe care le luam ne hotarasc viata. Dar noi alegem ceea ce dopamina alege pentru noi. Dopamina  creste motivatia. De aceea exista acest blog.

                       Relatiile noastre sociale, empatia, comportamentul altruist sunt controlate de ocitocina. Ea imi da incredere in tine. Ea te aseaza in ochii mei, intr-un loc, in care poti, deja daca vrei, sa-mi inseli increderea.

                      Testosteronul declanseaza dorinta sexuala si toate scenariile gandite si intreprinse in acest scop. El e doar un pion. Peste douazeci de endorfine contribuie la micsorarea stresului si creeaza euforie. Dragostea, cel mai minunat fenomen cosmic, este declansata de feniletilamina si norepinefrina.

                       Tot ce gandesc, simt, cred, vad, aud, analizez... trece prin vama trista a chimiei. Nimic din ceea ce cred ca e personal, ori transcedental, ori inzestrat cu har sau talent, nimic din acest spectacol nu vine din alt loc decat din combinatul fizic al metafizicii.

                        Mai are sens sa mai plang, sa mai rad, sa ma mai ocup de lucruri care par nemateriale cand ele sunt de fapt, cu toate, doar niste fetusi ai unei industrii cosmice, care nu stiu nici in numele cui vinde, ce vinde si cui vinde...Iar daca as sti m-as intreba, de ce?





                   

luni, 1 octombrie 2012


                               
                                   Exista o legatura fundamentala intre sunet si viata



                                   Exista o legatura fundamentala intre sunet si viata. Frecventele cuvintelor, muzicii, fondului sonor ambiental intra in rezonanta cu frecventa corpului nostru energetic, cu frecventa celulelor, cu frecventele genelor...Si tot acest camp vibratoriu devine un spatiu generator de pace si armonie,  sau dimpotriva, un taram al razboiului, al descompunerii, al bolii...

                                  Astfel  muzica pe care o ascultam nu e intamplatoare si chiar de la un moment dat,  nu noi o alegem pe ea, ci ea ne alege pe noi. Muzica agresiva creeaza in fiinta noastra vibratii negative care pun stapanire pe fiziologia celulelor, determinandu-le treptat sa-si doreasca numai acel tip de hrana. Acelasi lucru se intampla si cu muzica buna, dar in sens pozitiv, cu limbajul folosit, cu solutiile adoptate in habitatul nostru sonor, toate sunetele mediului in care traim fiind in relatie imediata si profunda cu fiinta noastra fizica, energetica, spirituala.

                                   Iar cei care conduc astazi lumea se folosesc de acest lucru pentru a-si crea o armata de slugi obediente si bolnave. Limbajul violent, muzica agresiva si zgomotoasa, cuvintele triviale, abrevierile licentioase si ordinare, mutilarea limbilor nationale, mass-media audiovizuala, sunt doar cateva din formulele negative sonore care pun stapanire, dirijata, pe viata noastra.

                                  Acest atac are un  efect evident: coboara  vibratiile celulelor la niveluri inferioare, afecteaza functionarea  genelor, perturba comunicarea intra si intercelulara, pemitand aparitia cancerelor de diferite tipuri, a tulburarilor nervoase, a epuizarii energetice a organismului, pregatindu-ne pentru o viata de mutilati axiologic, cu permanente afectiuni fizice, haituiti ontologic de lipsa de comunicare armonioasa dintre noi si din interiorul nostru.

                                 Si ce e mai trist, atunci cand o persoana tipa catre o alta, ea de fapt tipa si la tine. Atunci cand cineva asculta o muzica proasta , si tu o asculti. Cand cineva mutileaza un cuvant, si tu suferi. Si acest lucru nu pare usor de oprit.