Intalnirea si ne-intalnirea de sine
Sunt atat de departe de mine – si mai e atat de putin timp – incat nu doar ca nu ma mai gandesc la o posibila intalnire, dar nu ma mai gandesc deloc.
Imi pare ca timpul petrecut de la mine pana la gand si invers e doar o risipa, o iluzie, o aparenta…Imi pare ca distantele care se aseaza intre eul meu absolut si eul meu ravasit de destin nu sunt decat esecuri ale fiintei mele de a se recunoaste direct si neintermediat de vreun gand anume, de vreun cuvant, de vreo rostire…
Si doar atunci cand stau fara sa ma gandesc la nimic simt ca merg cu adevarat mai departe, simt libertatea de dinafara gandurilor, resursa inepuizabila a unei puteri descoperind pentru prima data lumea de dincolo de zidurile numirii.
Ma simt atat de departe de mine – doar pentru ca nu ma mai pot gandi pe mine – dar ma simt si accept, pentru simplitatea si profunzimea acestei trairi, sa renunt la toate axiologiile logicii, devotiunii si gnosticii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu