Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre

                           

  

          Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre

           Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre.

           Cea care da spre trecut este sparta si el incearca inversunat sa aduca impreuna cioburile lipsa si sa netezeasca fisurile, dar chiar si daca reuseste sa intregeasca geamul, acesta ramane incetosat, tulbure, crepuscular…Toate fapturile pe care le intalneste nu sunt decat umbrele fapturilor pe care a crezut ca le-a intalnit.

           Dar si fereastra care da spre viitor e sparta, desi nu are propriile ei sparturi. Cioburile ameninta, taie si sclipesc, dar nu vin dintr-un vreme care va urma, ci se continua din timpuri care au fost. Toate fapturile pe care le va intampina sunt, oare, altceva, decat amprente ale fapturilor pe care le-a intalnit si ar vrea sa le reintalneasca…?

           Sufletul trebuie sa invete sa priveasca in toate directiile la fel. Doar atunci isi va gasi pacea, cand va strabate o distanta reala si nu una imaginata.

           Dar, un suflet care invata si cunoaste, mai e oare suflet, sau doar o prelungire a ratiunii dusa pana la absurd…?

           Nu e nevoie sa disperi, trebuie doar sa intelegi:

           Desi, priveste intotdeauna prin doua ferestre, sufletul nu stie ca se uita, doar, la un zid.