Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre

                           

  

          Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre

           Sufletul priveste intotdeauna prin doua ferestre.

           Cea care da spre trecut este sparta si el incearca inversunat sa aduca impreuna cioburile lipsa si sa netezeasca fisurile, dar chiar si daca reuseste sa intregeasca geamul, acesta ramane incetosat, tulbure, crepuscular…Toate fapturile pe care le intalneste nu sunt decat umbrele fapturilor pe care a crezut ca le-a intalnit.

           Dar si fereastra care da spre viitor e sparta, desi nu are propriile ei sparturi. Cioburile ameninta, taie si sclipesc, dar nu vin dintr-un vreme care va urma, ci se continua din timpuri care au fost. Toate fapturile pe care le va intampina sunt, oare, altceva, decat amprente ale fapturilor pe care le-a intalnit si ar vrea sa le reintalneasca…?

           Sufletul trebuie sa invete sa priveasca in toate directiile la fel. Doar atunci isi va gasi pacea, cand va strabate o distanta reala si nu una imaginata.

           Dar, un suflet care invata si cunoaste, mai e oare suflet, sau doar o prelungire a ratiunii dusa pana la absurd…?

           Nu e nevoie sa disperi, trebuie doar sa intelegi:

           Desi, priveste intotdeauna prin doua ferestre, sufletul nu stie ca se uita, doar, la un zid.

Arta comparatiei

                     

               Arta comparatiei

                   Cauza suferintei noastre e comparatia.

                   Comparatia dintre boala si sanatate, dintre tinerete si senectute, dintre clipele fericite si necazurile prezente, dintre imbratisare si despartire…

                   Daca am trai doar clipa prezenta fara sa o legam de nimic, nu am suferi, pentru ca nu am avea alte repere. In iscusinta de a face legaturi sta tot destinul nostru.

                  Noi legam si comparam si acest lucru ne aduce cunoastere, dar si suferinta.

                  Secretul fericirii sta in legatura simpla care se aseaza nod acolo unde existenta i-a lasat destin, fara sa aiba nici cea mai mica indoiala ca are tot ce ar putea primi.

                  Si doar in navodul faurit din aceste legaturi simple, doar in ochiurile lui, se prind fructele manifestarii care hranesc sufletele.

                  Cine se hraneste cu alte fructe, traieste o alta viata. Si nu a lui.

                   Si aceasta e o sursa inepuizabila de durere.

Privirea si singuratatea

                  

                                     Privirea si singuratatea  

  

                Modul nostru de a privi lucrurile ne lasa singuri. Mii de ochi care privesc acelasi fragment din lume, inteleg mii de fragmente diferite.

                Nici macar lumea materiala nu e stabila si axiologica atunci cand intalneste gandul nostru. Cel mai banal obiect taie propriile lui rani in fiecare suflet.

                Samanta singuratatii sta in privirea noastra. Orgoliul e doar ploaia care o ingrijeste.

Suferinta dintre ceea ce crezi si ceea ce stii

                  Suferinta dintre ceea ce crezi si ceea ce stii

                 Ceea ce crezi tu despre tine te face sa suferi.

                 Pentru ca tu asezi lucrurile cu masura dorintelor tale, dar masura exacta a lucrurilor e alta. Diferenta o regasesti in lacrimile care ti se scurg pe obraji.

                  Ceea ce stii tu despre tine te face sa te schimbi si sa suferi.

                  Cand tu te descoperi asa cum esti, descoperi nu doar o lista cu lucruri moarte, esuate intr-un proiect, izolate intr-o porunca, ci mai curand gasesti nevoia de a le afla rezolvarea. Dar calea spre rezolvare te face sa suferi, pentru ca nu ai stiinta acestei cai, ci doar credinta in ea.

                 Prin urmare ceea ce stii nu difera de ceea ce crezi, prin lipsa suferintei, ci prin folosirea ei cu chibzuinta spre un demers cu, mai mult, sens.

Gandul indreptat spre bine

 

                                     Gandul indreptat spre bine

                           Nu exista inactiune. Chiar si atunci cand nu faci nimic, in spatele tau se schimba ceva.

                           De aceea nu e suficient sa nu faci rau, ci e obligatoriu, macar, sa gandesti binele, sa-l vizualizezi, sa ocupi locul din lume cu el.

                           Nu poti evita sa distrugi, nedistrugand in afara. Sursa tuturor razboaielor sta in neputinta gandului de a rezista tentatiei unei amagiri.

                           Iar pentru oamenii, care se cred, buni, amagirea e tocmai aparenta neinfaptuirii raului.