Unde sunt eu ca roman si ca om?

                                

                             Unde sunt eu ca roman si ca om?

                          Ca roman, crescut intr-un dublu nationalism, cel impus de regimul Ceausescu si cel dovedit launtric in firea oricarui om care are o mama si un tata fauritori de destin intre aceste hotare, ca roman, simt pulberea istoriei cum ramane pentru noi singurul material de sculptura, piatra, marmura noastra.

                          Nu am fost doar vanduti la o masa rotunda a secretelor, dar am fost transati aproape fizic pe tejgheaua unei macelarii cu nume unional si care asemeni oricarei macelarii din lume, nu produce decat mezeluri apetisante, dar otravitoare, pentru gusa gurmanda a stapanilor nostri.

                          Ca drumul acesta a fost premeditat nu mai e niciun secret, de la confuzia creata intre inventatul rrom si milenarul roman, la spolierea resurselor naturale, la distrugerea integrala a identitatii nationale, a industriei, a invatamantului si educatiei, transformarea in sclavi emigranti a unui popor statornic si neagresiv, ruperea tarii in regiuni nefundamentate istoric, ca piatra de hotar pentru sfarsitul nostru pentru totdeauna.

                         Toata suferinta acestui popor de-a lungul istoriei pentru a-si proteja viitorul a fost in zadar. Pentru ca viitorul a fost vandut ieftin chiar de proprii sai prunci:  lacomi, ipocriti, fricosi, neverticali.

                          Ca orice roman, am rude si prieteni care au plecat in afara, oameni buni, care ne-ar fi fost de nadejde aici.  Si toti acestia daca s-ar intoarce in tara, patru- cinci milioane de vieti, ne-am recastiga Romania si demnitatea. Dar ei nu se vor intoarce. Niciodata.

                          Pentru ca vizionarii acestei lumi spun ca planeta trebuia sa aiba un singur popor, cu o singura limba si vremea natiunilor trebuie sa dispara.  Si asa, utopic si distant e frumos acest edenic pamant. Si toti nationalistii sunt anacronici.

                         Nu trebuie sa fii nationalist si nici nostalgic ca sa simti ca ceva putred si nenatural se intampla in destinul nostru.. Nu trebuie sa fii randuitor secret al noi ordini ca sa-ti doresti o planeta cu lumina si belsug in sufletul fiecarui om. Desi ma indoiesc de dimensiunea binelui facut cu forta.

                         Ca roman, ca am pierdut acest razboi e o certitudine.

                         Ca om, crescut intr-o matrice unica si fundamentala,  aceea a lucrurilor care conteaza,  simt aceeasi pulbere a istoriei, personala de aceasta data, cum devine tot mai abundenta, mai sufocanta, aproape simbionta.

                         Dar nu o sa pun propria ratare in vina schimbarilor secreto-maligne din structura societatii, desi si acest lucru s-a dorit;  sa devenim cu totii bastarzi, renegati, condamnati de fiinta launtrica pentru esec. Mult mai usor de manevrat si supus.

                         Ca om, va marturisesc ca ratarea proprie tine de legamantul meu cu un anumit tip de lucruri si nu e urmarea unei neadaptari la prezent. Tine de o anumita cumintenie as spune, daca nu ar parea o lauda si care se dovedeste a fi in jocul istoriei doar colb.

                         Si stiu ca asemeni mie suntem foarte multi. Dar, ma gandesc ca am pierdut doar o clipa a existentei si lucrurile care trebuie sa se intample isi vor redobandi locul. Cu altii asemenea noua, dar mai pregatiti, mai buni.

                         Nu vad cum am putea pierde… De o parte e existenta cu uriasa ei generozitate, de cealalta parte e lacomia bolnava a catorva dintre fapturile ei.

                          In fata acestei forte, nici ei, stapanii lumii noastre pamantesti, care-si permit belsugul secretelor  si al invataturilor, nu au curajul sa accepte cat sunt de mici.