joi, 30 mai 2013


                                            Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri






                                         Intr-o lume in care succesul se bazeaza pe viteza si competitie, am hotarat sa-mi incetinesc ritmul si sa parasesc traseul marcat al destinului.

                                         Viteza nu aduce timp fiintei, dimpotriva. Timpul se dilata cand nu il grabesti, cand cresti in ritmul lui fara zor si neinteleasa pripa.

                                         Timpul trait in viteza nu e neaparat calitate. Calitatea implica germinare, adica ingaduinta pentru scurgere, cumintenie si rabdare.

                                         Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri si, in fiecare zi, in loc sa pierd ceva din viata, castig. Adaug un plus de cumpatare clipei pe care o traiesc. Cresc spatiile interioare ale gandului, care se dezvolta in voie, las libertate simturilor si primesc belsugul libertatii lor. Descopar lucruri pe care le-a abandonat viteza, descopar lucruri pe care le-a abandonat viteza si de care aveam atata nevoie.

                                         Pe masura ce traiesc negrabindu-ma, intreaga lume in agitatia si viteza ei, imi pare ca incetineste, intr-un fel. Si toata aceasta miscare -exploziva si agatatoare- devine doar o succesiune de opriri, o insiruire de statii intre care nu merg pentru ca ma gasesc in acelasi timp in fiecare. Descopar cum timpul imi daruie spatiu atunci cand nu il grabesc, un spatiu intins pe care nicio viteza nu il poate strabate.

                                        Ciudat, dar se pare ca timpul nu aduce nici bani. Banii dobanditi astazi, calcand acceleratia, maine iti par insuficienti si te grabesti si mai mult. Si in fiecare zi, si mai multi bani iti par si mai putini si mai neindestulatori.

                                        Astazi ma grabesc usor mai putin decat ieri si descopar cum banii pe care ii castigam grabindu-ma ii cheltuiam pentru sporirea grabei. Astazi am tot mai putina nevoie de bani, pentru ca ritmul in care traiesc e in armonie cu existenta si nu in competitie cu ea.

                                        Traiesc…bucurandu-ma…si nu…lacomind.

                                        Si stiu, ca maine, o sa ma bucur si mai mult, pentru ca maine o sa ma grabesc usor mai putin decat azi…











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu