Viata e un zid

                              Viata e un zid pe care mergi tinandu-ti echilibrul. Daca te prabusesti de o parte sau de alta traiesti ce e acolo pregatit. Niciodata nu o sa stii ce e de cealalta parte. Si niciodata nu o sa te mai poti catara inapoi.

                              Oamenii iubesc sau urasc, se inteleg sau nu, accepta sau resping in functie de pozitia lor fata de zid. Cei aflati de aceeasi parte traiesc armonia trista a acelei parti. Si fata de toti ceilalti sunt intr-un nepamantesc conflict.

                              Cei aflati sus pe zid isi continua mersul intre teama de prabusire si teama ca drumul mai departe e inutil. Singura lor speranta, nerostita, e caderea. Acceptarea unei vieti provizorii in locul unei morti definitive. Acceptarea compromisului ca ceva are sens.

                              Ca si cei cazuti care incearca sa ridice scari sau sa sparga zidul, toti sa ambitioneaza sa insamanteze un rost acestui destin.

                              Ca si cum in pamantul fertil al manifestarii niciun sambure nu si-a gasit pana acum loc.

                             Viata e un zid pe care mergi tinandu-ti echilibrul.  Si daca ai cazut iti continui de fapt mersul pe un alt zid.

                            Si tot asa pana la ultima cadere.