Oamenii pe care ii intalnesc

                        Oamenii pe care ii intalnesc, eu, au privirile cautand ceva ce nu-mi apartine si care ii face invidiosi. Si daca as sta in genunchi in fata lor, tot nu as putea sa inteleg de ce nu pot sa se desprinda si sa ma priveasca altfel. Pentru ca lucrurile care nu-mi apartin mie, nu le apartin nici lor. Ele sunt aici nu pentru a ne condamna la o obsesie, ci din contra, pentru a ne elibera de povara posesiei.

                       Oamenii pe care ii intalnesc, eu, nu mai stiu sa rada si daca, totusi, se ambitioneaza si se prefac, rasul lor e ca o ploaie care arde frunzele si nu le hraneste. Ei cred ca supararea  le da dreptul sa nu mai rada… Au uitat ca rasul nu e in posesia lor, ci in  posesia unei puteri care ii transcende si a evita sa razi e egalul lui evita sa traiesti.

                       Oamenii pe care ii intalnesc, eu, nu au invatat inca sa iubeasca. Ei vad iubirea ca pe un refugiu miraculos in trecerea lor anosta si pierduta. Si in acest refugiu isi striga drepturile lor si nu drepturile celuilalt. Dar iubirea nu e un refugiu intr-o viata trista si singura, e insasi viata–trista si singura- vazuta astfel, tocmai din lipsa iubirii.

                      Oamenii pe care ii intalnesc, eu, sunt coplesiti de griji, dar grijile pe care le au ei, nu le sunt pregatite de existenta, ci singuri le fauresc din materialul fertil si infinit al vietii. Ei aleg grija ca sa se ascunda de rodul pe care il au de crescut in aceasta lume, fara sa inteleaga ca tocmai acest rod i-ar elibera de nelinisti.

                      Oamenii pe care ii intalnesc, eu, devin violenti cand e vorba de credinta desi aceasta ar trebui sa-i faca blanzi si cuminti. Tocmai puntea de legatura cu ceva divin ar trebui sa-ti aduca in suflet toleranta pentru cel caruia ii lipseste aceasta punte.

                      Oamenii pe care ii intalnesc, eu, s-au lasat inlocuiti de lacomie. Ei au devenit straini in casa ei si singuri bantuie prin incaperi in care fiinta lor nu mai are loc, cersind dinauntrul lor si nedaruindu-si din zgarcenie.

                     Oamenii pe care ii intalnesc, eu, sunt condamnati de ei insisi sa traiasca, fara sa priceapa ca viata nu e o sentinta impotriva lor, ci un belsug din care pot sa-si aleaga.

                     Tu ce fel de oameni intalnesti?