Despre felurile singuratatii

                               Exista:

   

                                             - o singuratate a femeii fara prunc. Daca Dumnezeu s-ar lovi de ea si-ar pierde mintile.

                                             - o singuratate  a celor care sunt impreuna, impreuna intr-o poveste care nu le apartine; nici ei nu stiu cat e minciuna, sau  tacere, cat e gol de dinainte de toate sau doar o umbra aparuta tarziu. Nici ei nu stiu daca e mai apriga durerea brusca a separarii sau amaraciunea fara inteles a nedespartirii.

                                              – o singuratate a celor care nu s-au intalnit. E ca o scara de care se agata fiecare incercand sa-l ajunga pe celalalt, disperand sa-l atinga, innebunind la fiecare iluzie de vibratie prin care-l simte ceva mai aproape, prin care se minte ca-l simte ceva mai aproape. Fara sa inteleaga, fara sa accepte ca sunt doar doua scari diferite si fructul acestei incercari nu poate fi gasit catarandu-te, straduindu-te…Doar sinucigasii inteleg asta; pentru ca atunci cand se arunca de pe scara au sansa sa-l atinga pe celalalt. Dar fructul lor deja nu mai e de folos nimanui.

                                              – o singuratate a fiecaruia in fata oglinzii. Cand vezi dincolo de imaginea reflectata. Si dincolo, nu te poarta nimeni pe umeri, nu e nimeni sa te imbratiseze, sa te apere de rana pe care singur ti-o deschizi cautand o cruce, un munte, un ocean, un cer… nadajduind dupa ceva mult mai mare din care sa simti ca vii si in care esti gata sa te intorci.

                                               - o singuratate a celor, care se ating, care sunt impreuna, care vibreaza intr-un acord absolut si pe care tocmai impreunatatea aceasta sublima, dizolvarea multitudinii lor de fapturi si reconstituirea unicului, ii paraseste dincolo de un hotar despre care nu au niciun fel de cunoastere.  Si lipsiti de aceasta cunoastere, abandonati in paradis, traiesc drama celei mai profunde singuratati.

                                               - o singuratate a existentei, a celei care s-a creat pe sine, care a inventat viata de teama nemuririi, care a inventat constienta, disperata de atata incremenire, care s-a manifestat in cautarea a altceva manifestat, tocmai pentru a putea sta de vorba, asa, asezati fiecare pe cate o piatra la marginea infinitului, odihnindu-se pentru o clipa inainte de a porni iarasi la drum.

                                                    Si impreuna, toate aceste singuratati, si nu sunt singurele, dau nastere la tot ceea ce vedem, traim si simtim.