joi, 18 aprilie 2013

Apa si sclavia moderna





                                                     Apa si sclavia moderna






                     Apa  este sursa vietii in lumea pe care o cunoastem. Am putea spune ca e partea vizibila a acestei surse si in fiecare picatura de apa se afla forte care randuiesc intr-un chip nevazut intamplarile acestei existente.

                     Intr-o zi o sa aflam ca apa e mai mult decat  sistemul circulator al organismului planetar si insasi ea e o fiinta vie. Si nu noi, oamenii, animalele  si plantele suntem cei alcatuiti in proportii atat de mari de apa, ci noi locuim in interiorul ei, aparent liberi si numim organism individualitatea fiecaruia, neintelegand dimensiunea reala a fiintei  - care nu este egalul izolarii, ci al legaturii.

                      Fara sa banuiasca, cine cumpara apa, cumpara lanturi. Cine cumpara apa distruge energii, striveste ordini, incetineste evolutia, se daruieste bolii...Apa este forma pe care existenta a ales-o sa se manifeste intr-un mod sublim, care a facut posibila constiinta si uimirea de sine a universului.

                      Cumparand apa, la pet sau pe conducta, minerala, vindecatoare sau la piscina cumparam lanturi suplimentare destinului nostru. Apa este libera si curata. Omul a mercantilizat-o si murdarit-o. Apa este fiinta in care noi ne nastem, murim si sfarsim si in functie de relatiile noastre cu feluritele tipuri de apa, traim bolnavi sau sanatosi, disperati sau fericiti, in razboi sau in pace.

                       Cine cumpara apa ii spune existentei ca nu are nevoie de ea, ca sunt suficiente cateva monezi si isi cumpara un talc in univers, ca el detine puterea asupra puterii care il apara.

                       Cine cumpara astazi apa, maine va cumpara aer. Se aseaza in banca lui cuminte de sclav si face pe plac stapanilor. Si nici nu banuieste cata dezordine si suferinta se intoarce impotriva lui dinauntrul fortei pe care nu o respecta.


                     Pare absurd, complicat, neverosimil ceea ce am spus. Dar incercati o luna de zile sa nu cumparati absolut de loc apa si sa nu folositi apa cumparata (apa de la chiuveta, baie, etc). Folositi numai apa de izvor, rau, lac... Veti fi uimit sa aflati cat de putine lucruri importante ati pretuit pana acum in viata...







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu